Rafila, anunţ îngrijorător: Este posibil să depăşim 25.000 de cazuri noi de COVID pe zi, în luna decembrie

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Alexandru Rafila a declarat că este posibil să depăşim, în luna decembrie, numărul de 25.000 de cazuri noi de COVID pe zi, în cazul în care într-un interval de 7 sau 10 zile vom asista la un salt major al infectărilor.

„Da, este o variantă posibilă. Dacă astăzi avem aproape 10.000 de cazuri, vă daţi seama că am avut câte un salt de la o săptămână la alta şi mă refer la media cazurilor, nu la o zi anume, iniţial de 500 de cazuri, ulterior de 1.000, acum avem un salt de aproape 2.000 de cazuri de la o săptămână la alta şi atunci, în mod evident, dacă asistăm la intervale de 7 zile, 10 zile, că avem un salt major se poate ajunge la această situaţie. Problema nu este a numărului de cazuri, problema majoră este legată de două elemente – ce facem cu pacienţii care au forme medii şi care trebuie internaţi şi ce facem cu pacienţii care au forme grave şi trebuie duşi la terapie intensivă”, a afirmat reprezentantul României la OMS, întrebat într-o conferinţă de presă joi dacă există posibilitatea să depăşim 25.000 de cazuri noi pe zi, în luna decembrie.

 

„O să ajungem ca jumătate din decesele înregistrate în România datorate coronavirusului”

 

El a adăugat că sistemul de sănătate nu este un elastic pe care îl poţi întinde la nesfârşit şi a avertizat să nu ajungem în situaţia în care jumătate din decesele din ţara noastră să fie cauzate de coronavirus.

„„Aceste două elemente dacă sunt nerezolvate, şi sistemul de sănătate nu este un elastic pe care îl întinzi la nesfârşit în mod evident, atunci aceşti pacienţii cu forme medii nu vor putea fi internaţi şi vor ajunge să facă forme grave, cei cu forme grave vor ajunge să devină pacienţi critici şi va creşte foarte mult mortalitatea. Lucrul acesta trebuie să fie clar pentru toată lumea. Acum am avut cel mai mult 146 de decese într-o zi. Noi deja suntem ca şi nivel în Uniunea Europeană, cu toate că incidenţa cumulată din ultimele două săptămâni ne plasează undeva pe locul 10 - 12, ca şi mortalitate suntem pe locul 3 - 4. Asta ce-mi arată că în momentul în care eu, ca număr de cazuri, o să ajung la una dintre primele poziţii în UE o să explodeze mortalitatea, se va dubla, se va tripla şi o să ajungem ca jumătate din decesele înregistrate în România datorate coronavirusului şi atunci avem o problemă majoră”, a conchis Rafila.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel