Rafila: cât de îngrijorătoare este tulpina nouă din Africa de Sud și cum funcționează vaccinul

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Se știu foarte puține date despre tulpina nouă, descoperită în Africa de Sud, iar România ar putea emite recomandări cetățenilor să nu călătorească în aceste zone, a spus, vineri, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Rafila a spus că oamenii pot avea noroc ca tulpina nouă, deși cu o transmisibilitate ridicată, să dea forme ușoare de boală.

„Până în momentul de față, criteriul care a determinat includerea în această categorie de îngrijorare se pare că este legat de transmisibilitate. (...) Se transmite mai ușor, dar poate dă forme de boală mai ușoare. Nu știm încă. Ar fi extraordinar. Atunci impactul pe sistemele de sănătate e mai mic. Se întâmplă câteodată să ai și noroc. Nu știu dacă o să avem noroc sau o să avem ghinion”, a spus Rafila.

Ministrul este convins că această nouă tulpină va apărea și în România, după ce primul caz din Europa a apărut deja.

Rafila despre „Omicron“

 

„Această secvențiere care a dus la identificare, izolare a fost făcută pe data de 24, acum două zile, și tulpina respectivă a provenit de la un pacient din Africa de Sud, de la care s-a luat o probă în data de 9 noiembrie. E proaspătă, două săptămâni. Se pare că sunt 100 de cazuri în regiunea respectivă, dar probabil că sunt speculații foarte multe. Sunt state care au luat măsura să interzică zborurile din Sudul Africii și intrarea în carantină a celor care au familii în această zonă. Din cauza asta, probabil că și noi o să recomandăm cel puțin românilor, turiștilor români să nu meargă în Africa de Sud, Botswana, chiar acolo unde apar aceste cazuri. Mi se pare că sunt 2 – 3 cazuri în Israel, chiar au fost identificate la persoane care au călătorit în această perioadă acolo. (...) Va ajunge și în România, sigur”, a spus Alexandru Rafila, la Digi 24.

Datele existente arată că tulpina africană ar fi de 4 ori mai transmisibilă decât tulpina Delta, care și ea e mai transmisibilă de 3 ori decât tulpina clasică.

Întrebat dacă vaccinul este eficient împotriva tulpinii africane, Alexandru Rafila a spus că nu sunt date științifice în legătură cu acest subiect.

„se pare că această mutație multiplă la nivelul proteinei spike, proteina celebră despre care toată lumea vorbește, ar putea să facă ineficient vaccinul. De fapt, nu vaccinul, ci anticorpii obținuți în urma vaccinării nu ar mai fi eficienți. (...) În acest moment nu avem informații științifice. Abia s-a secvențiat și nu putem, cât timp nu există un studiu care să fie bine realizat și fundamentat. Sunt doar speculații”, a mai spus ministrul Sănătății.

Noua variantă a virusului SARS-CoV-2 a fost descoperită la o persoană din Belgia. Este vorba despre un pacient care recent a călătorit în străinătate, au anunțat autoritățile belgiene. Varianta virusului provoacă îngrijorare deoarece poate fi chiar mai contagioasă decât varianta Delta, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel