Rafila, despre rata crescută de infectare cu COVID-19: "Ar trebui să puna pe gânduri autorităţile de Sănătate Publică"

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Doi din 10 români testaţi pentru COVID-19 sunt pozitivi. Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila susţine ca rata de infectare a crescut până la 20%, iar acest lucru ar trebui să pună serios pe gânduri autorităţile de Sănătate Publică.

"Raportarea de luni reflectă situația de duminică. Acest procent a fost mai mare pentru sunt mult mai puține teste făcute la solicitare și majoritatea testelor care sunt făcute sunt la persoanele simptomatice, sau cele care întrunesc criteriile de testare recomandate de Institutul Național de Sănătate Publică.

Dacă o să vă uitați așa istoric, o să vedeți că procentul de probe pozitive în timpul săptămânii e undeva la 5-6%, iar duminica e un procent mai mare. Am avut 10-12% cam în fiecare duminică din ultimele luni. Ce pot să vă spun este că eu sunt foarte preocupat de acest procent care a crescut de la 10 la 20%, care fapt îmi arătă faptul că circulația cu siguranță e mai mare în comunitate", a spus Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS pentru Antena 3.

Medicul cosideră că acest procent ar trebui să pună serios pe gânduri autoritățile de Sănătate Publică. În plus, Rafila a declarat că Secțiile de Terapie Intensivă încep să devină surpasolicitate în anumite regiuni unde sunt mai multe cazuri. "Chiar dacă pare o situație confortabilă, că sunt 557 de cazuri internate la AȚI, la aproape 1000 de paturi disponibile, să știți că nu este așa", a adăugat Rafila. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate peste 1.200 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, iar 30 de pacienți au murit în spitale.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel