Raluca Turcan: Audierile miniștrilor sunt un purgatoriu

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Audierile maraton cărora trebuie să le facă față miniștrii desemnați în Guvernul Orban doi nu reprezintă decât un purgatoriu prin care trebuie să treacă PNL pentru a se ajunge la alegeri anticipate, a spus vicepremierul Raluca Turcan, miercuri, invitată în cadrul unei emisiuni la RFI. 

"Aceste audieri sunt firești, în spiritul constituției. Dacă Partidul Național Liberal s-ar fi temut de această evaluare în comisiile de specialitate și ar fi încercat o boicotare prin neprezentare în comisii la audieri, PSD ar fi reclamat cu siguranță neîndeplinirea procedurilor constituționale și parlamentare. În același timp, PNL știe foarte bine contextul politic și condițiile în care intră la audieri în comisiile de specialitate: majoritatea e în mâinile PSD și se manifestă și la vot așa cum s-a manifestat și în trei luni de guvernare, prin blocare", a declarat Turcan.

Audierile, o oportunitate de a prezenta un bilanț la trei luni de zile

 

„Merită de subliniat modul în care s-au derulat ca formă aceste audieri. Au fost audieri maraton, în timp ce de fiecare dată, la fiecare guvern PSD, audierile în comisiile de specialitate erau pure formalități, pe repede înainte, unele dintre ele încheindu-se și în câteva minute. Asta e o dovadă în plus că nu avem nicio reținere, iar eu ca vicepremier sunt foarte mulțumită de activitatea colegilor mei pe toate domeniile de activitate. Au făcut în trei luni de zile mai mult decât a făcut PSD în trei ani de zile", a declarat Turcan.

Întrebată de reporterul RFI dacă audierile nu i-au vulnerabilizat mai degrabă pe membrii cabinetului Orban, în condițiile în care aceștia au fost luați peste picior în comisii, fără a avea replică, Turcan a răspuns că nu poate fi vorba de așa ceva, în condițiile în care PSD nu mai are susținere din partea publicului.

„Ce înseamnă fragilizare în urma unor aufieri făcute de pesediști care nu mai reprezintă opțiunile oamenilor cu privire la clasa politică și care trei luni de zile au blocat prin toate modurile cu putință activitatea guvernului? Noi am arătat în momentul asumării guvernării că nu ne e teamă și că nu ne facem calcule politice electoraliste", a replicat Turcan, potrivit Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel