Rareș Bogdan dă alarma: „SUNAȚI în DIASPORA, cu precădere în Franța“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Europarlamentarul Rareș Bogdan le cere românilor din Baia Mare să se mobilizeze și să iasă la vot, cerându-le să îi îndemne și pe cei din diaspora să facă același lucru, menționând că cei mai mulți băimăreni plecați peste hotare se regăsesc în Franța.

Publicitate

Prim-vicepreședintele PNL, Rareş Bogdan, le-a cerut românilor din Baia Mare, veniți la mitingul electoral organizat vineri, să-şi mobilizeze rudele şi prietenii, inclusiv pe românii din diaspora, să se prezinte la vot în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

„Gândiţi-vă că în această bătălie nu o avem în faţă pe doamna Dăncilă, în această bătălie avem un partid rănit. (…) Gândiţi-vă că vă luptaţi cu un monstru care a fost rănit, pus la pământ şi care trebuie învins. Dumneavoastră puteţi să faceţi asta, mobilizând tot ce aveţi, prieteni, rude, cunoscuţi. Sunaţi, de asemenea, în diaspora, pentru că ştiu că din Maramureş au plecat atât de mulţi în ultimii 20 de ani, cu precădere în Franţa.

La Paris i-am întâlnit pe cei de la Moisei, Săpânţa şi vreau să le transmit că avem nevoie de ei. Avem nevoie de ei să ne ajute să-i aducem acasă. Iar acest lucru îl spun astăzi, într-un moment simbolic pentru această ţară”, a afirmat Rareş Bogdan la Baia Mare, unde a urcat pe scenă alături de preșeintele Klaus Iohannis.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel