Consiliul Europei a fost fondat la 5 mai 1949. Cu toate acestea, liderii comunităților au decis să stabilească Ziua Europei la 9 mai 1950, în comemorarea Declarației Schuman. Ziua coincide și cu un alt moment important din istoria României: Proclamarea Independenței din 1877.
"Împreună” nu e un cuvânt, ci o poveste despre dorința unității, mai puternică decât tranșeele, despre oamenii care au înlocuit conflictul cu căutarea de soluții și au devenit, astfel, puternici. Nu există sub soare un loc mai frumos decât Europa! Știu, unii o acuză că este îmbătrânită, rigidă ca un colos antic, prea tradiționalistă, dificilă, prea cu nasul pe sus!
Așa și este! Este o bătrânică, o bunica care zâmbește, căci i-a dăruit omenirii pe anticii greci. Ce-ar fi fost istoria gândirii fără Aristotel? Dar fara Platon, Aristocrate si Plinius cel Batran? Râde de-a dreptul, căci i-a dăruit și dreptul roman, baza gândirii juridice. Este atașată de tradiții, credincioasă, căci așa a rămas puternică; este dificilă, căci nu renunță la principiile sale, nu o lasă educația; este cu nasul pe sus, deoarece aici a avut loc Renașterea, momentul in care frumusetea a invins grotescul și s-au înființat universități ce împlinesc peste câteva zeci de ani un mileniu“, scrie Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook.
• Și încă ceva: dacă alte civilizații au printre cărțile de căpătâi „Arta Războiului”, noi, europenii, considerăm PACEA borna la care am promis că ne vom întoarce mereu.
• Iar noi, românii, care aniversăm pe 9 mai și Proclamarea Independenței (1877), suntem cei mai pașnici oameni de pe acest pământ, cei mai calzi și mai mândri că suntem europeni.
• La mulți ani, Europa, oriunde te-ai afla! Să fii puternică și solidară, să nu uiți niciodată că împreună putem învinge orice! Până și nemernicia asta de coronavirus!
• La mulți ani, dragi români, voi sunteți motivul pentru care țara noastră este cea mai frumoasă!“, mai scrie eurodeputatl liberal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News