Potrivit lui Rareș Bogdan, PSD se plânge străinilor și cere rezoluție contra României. El acuză că „socialiștii vor să pună semnul egal între acțiunile anti-justitie, anti-stat de drept începute de cei conduși de Dragnea după alegerile din 2016“ și măsura alegerii primarilor în două tururi pentru „abateri de la funcționarea statului de drept”.
„PSD se plânge străinilor și cere rezoluție contra României! PSD împinge România lângă Ungaria și Polonia în relația cu Uniunea Europeană!! Iată un gest incalificabil al Grupului Socialiștilor europeni, cu largul concurs al Delegației României, formată din eurodeputați PSD și Pro România. Grupul S&D vrea să obțină majoritate în cadrul Conferinței Președinților din Parlamentul European (această structură reprezintă coloana vertebrală politică a P.E.) pentru a discuta «situația României» în plen! Care este motivul? PSD susține că în România au loc abateri de la funcționarea statului de drept și este afectat procesul electoral în urma inițiativei normale, firești a PNL de a introduce votul în două tururi la alegerile locale”, anunță Rareș Bogdan într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Eurodeputatul PNL consideră că „situația poate deveni extrem de periculoasă pentru România” în contextul în care socialiștii au reuși să convingă grupurile GUE, socialiștii nordici, și Grupul Verzilor.
„Grupul PPE și Renew, alături de ECR, conservatorii, se vor opune indiscutabil acestei acțiuni anormale. Vă dați seama că socialiștii vor să pună semnul egal între acțiunile anti-justitie, anti stat-de drept începute de cei conduși de Dragnea după alegerile din 2016 și măsura alegerilor în două tururi, care va consolida democrația?? Tocmai ei?? PSD? De noaptea minții…”, continuă Rareș Bogdan.
De unde ideea PSD?
„Nu știu pe ce se bazează, având în vedere că în România se urmărește consolidarea democrației și a statului de drept, și situația de acum nu seamănă deloc cu ce s-a întâmplat în Ungaria și Polonia! Alegerile în două tururi sunt cerute de cetățenii care vor primari care să aibă sprijinul unor majorități reprezentative! De unde ideea PSD că au loc abateri de la statul de drept? Spre știința șefilor S&D din Parlamentul European, politicienii români care au periclitat statul de drept și democrația sunt colegii domniilor lor din PSD. Membrii PPE din România sunt cei care au încercat – și au reușit – să le salveze”, adaugă liderul delegației române din grupul PPE în Parlamentul European.
Rareș Bogdan afirmă că dorința PNL de a organiza alegeri locale în două tururi de scrutin este în linia opiniilor extrem de calificate ale Comisiei de la Veneția.
„Experții Comisiei nu recomandă modificarea legislației electorale cu mai puțin de un an până la un scrutin, dar pun un bemol semnificativ: doar dacă se urmărește sporirea drepturilor electorale, o mai mare reprezentativitate, o consolidare a acestui atribut fundamental al democrației: alegerile. PNL dorește ca aleșii locali să aibă o legitimitate sporită, acest atribut fiind un ingredient esențial al consolidării statului de drept. Recomand conducerii Grupului S&D din P.E. să nu se lase manipulată de interpretarea tendențioasă pe care PSD o dă recomandărilor Comisiei de la Veneția. PSD este același partid nereformat pe care figurile cele mai puternice ale social-democrației europene l-au criticat pentru atacurile nepermise la adresa statului de drept. Chiar ne facem că nu pricepem???”, încheie Rareș Bogdan.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News