Rareș Bogdan a vorbit cu Traian Băsescu: „Părea împăcat cu decizia instanței”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține că a vorbit cu fostul președinte Traian Băsescu și că i s-a părut împăcat cu decizia ÎCCJ. 

„Am băgat bățul prin gard și l-am întrebat, fiind fost jurnalist, ce părere are despre ce se întâmplă, iar domnia sa mi-a răspuns că i se pare normal și că dacă nu puneau în aplicare imediată decizia instanței, puteau fi acuzați că tergiversează asta și puteau avea probleme. Nici din partea SPP nu mi se pare nimic anormal, nici din partea RAAPPS-ului, sunt decizii normale în urma deciziei instanței. Părea împăcat cu decizia instanței, asta ca o chestie inedită”, a spus Rareș Bogdan.

Fostul președinte Traian Băsescu s-a externat din spitalul din Bruxelles. Potrivit europarlamentarului PNL, Băsescu are concediu medical până pe 10 aprilie.

 

Traian Băsescu are la dispoziție 60 de zile pentru a părăsi vila de protocol

 

Fostul președinte Traian Băsescu are la dispoziție 60 de zile pentru a elibera vila de protocol, potrivit unei somații primite de la RAAPPS, se arată într-un răspuns transmis de Regia Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.

„Persoanele beneficiare de prevederile Legii nr. 406/2001 îşi pierd drepturile acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și, în consecință, contractul de folosință a locuinței încetează. În aceste condiții, atât titularul, cât și membrii familiei acestuia au obligația de a elibera locuinţa în termen de 60 de zile de la încetare”, se arată în răspunsul RAAPPS, potrivit Mediafax.

Potrivit sursei citate, în cazul în care părțile nu vor rezolva diferendele pe cale amiabilă, respectiv dacă spațiul nu se eliberează la termenul pus la dispoziție, competența de soluționare revine instanțelor judecătorești române, conform dispozițiilor prevăzute de Codul Civil privind evacuarea.

În 2015, lui Traian Băsescu i s-a dat spre folosința gratuită vila situată în Str. Gogol nr. 2, sector 1 din Capitală.

În 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de Traian Băsescu împotriva Hotărârii nr. 471/20.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a fost constatată calitatea de colaborator al securității a fostului șef de stat.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: „ Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel