Rareș Bogdan, atac la Raluca Turcan: S-a descalificat ca lider PNL. Propun sancționarea

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Rareș Bogdan a spus, joi seara, că Raluca Turcan s-a descalificat ca lider PNL și va cere sancționarea sa pe linie de partid. „Dacă ar fi făcut parte din Guvern, la orice minister, și la Sport, nu ar fi avut o astfel de atitudine”, a spus prim-vicepreședintele PNL.

Rareș Bogdan a spus, joi, că ieșirea Ralucăi Turcan, care a spus că nu mai sunt bani de pensii, l-a deranjat pe el, dar și pe alți liberali.

„Sunt absolut convins că dacă doamna Turcan ar fi făcut parte din guvern, la orice minister, probabil și la Sport, nu ar fi avut o astfel de atitudine. În astfel de momente se văd liderii politici, se vede maturitatea lor și nu cred că un lider politic care nu înțelege momentele complicate prin care trece un partid... Să nu credeți că vreunul din echipa de negociere sau din PNL este fericit de această alăturare. Vă asigur că nu. (…) Eu nu voi critica colegii mei în spațiul public, am să-i spun Ralucăi ce am de spus în cadrul biroului PNL”, a spus Rareș Bogdan, joi seara, la Digi 24.

Prim-vicepreședintele PNL a mai spus că Raluca Turcan a dat dovadă de iresponsabilitate și va cere sancționarea sa.

Rareș Bogdan, atac la Raluca Turcan: S-a descalificat ca lider PNL. Propun sancționarea

 

„E o iresponsabilitate totală și o piatră de moară pe care i-a aruncat-o domnului Nicolae Ciucă în brațe, înainte cu o zi ca acesta să fie votat, înainte cu o zi ca colegii mei, cei opt miniștri, să treacă prin furcile caudine ale comisiilor parlamentare. Cred că un lider politic trebuie să se gândească înainte de a scoate un cuvânt pe gură și cred că prin ceea ce a făcut, Raluca Turcan s-a descalificat ca lider al PNL. Este inadmisibil”, a mai spus Rareș Bogdan.

Acesta a precizat că va propune o sancțiune pentru Raluca Turcan „pentru că ne-a creat prejudicii de imagine”. Sancțiunea va fi una pe linie de partid, statutară.

„Faptul că a afirmat un ministru al Muncii (Raluca Turcan - n.r.), indiferent cum s-ar numi el, că Florin Cîțu sau premierul României, indiferent de nume, a dispus mutarea unor bani de la alocațiile pentru copii la plata pensiilor mi s-a părut o chestiune ireală. Ori doamna Turcan nu a înțeles ce portofoliu a ocupat, ori pur și simplu din cauza supărării că nu a mai intrat în noul Cabinet, supărarea i-a acoperit rațiunea”, a mai spus Rareș Bogdan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel