Rareș Bogdan: „Doamna Şoşoacă şi anti-vacciniştii abia aşteaptă să-l voteze pe Dacian Cioloș”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: Facebook @Rareș Bogdan
Sursa foto: Facebook @Rareș Bogdan

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat, luni seară, la Digi24, că Dacian Cioloș, propunerea de premier desemnată de președintele Klaus Iohannis, trebuie mai întâi să discute cu „partenerii domniei sale, AUR şi PSD”, pentru a construi o majoritate necesară susținerii în Parlament. Rareș Bogdan a spus că este „convins că doamna Şoşoacă şi anti-vacciniştii din faţa Palatului Cotroceni abia aşteaptă să-l voteze”.

„Eu cred că domnul Cioloş, când a fost validat de către conducerea USR PLUS pentru a se prezenta în faţa preşedintelui României ca opţiune de premier, sunt convins că a avut deja discuţii făcute sau măcar are conturată o strategie. Domnul Cioloş este aliat cu AUR şi PSD. Este absolut normal ca înainte de orice să meargă la partenerii domniei sale, AUR şi PSD, pentru a încerca să construiască o majoritate. Dacă este refuzat de către AUR şi PSD, atunci sigur că ne vom întâlni cu domnia sa şi vom dialoga fără nicio problemă.

Eu nu cred că domnul Cioloş este într-atât de iresponsabil încât să se prezinte în faţa preşedintelui României şi să arunce România, după ce a aruncat-o într-o criză profundă prin dărâmarea unui guvern legitim, să vină în momentul ăsta şi să continue această criză şi să-şi bată joc de români, de preşedinte şi de toate forţele politice mergând într-un fel de aventură în care se prezintă pentru trei zile ca premier şi apoi vine şi depune mandatul că nu a reuşit să construiască o majoritate.

Eu cred că Dacian Cioloş va reuşi să construiască o majoritate, pentru că sunt convins că doamna Şoşoacă şi anti-vacciniştii din faţa Palatului Cotroceni abia aşteaptă să-l voteze”, a afirmat Rareş Bogdan, luni seară, la Digi24.

Întrebat dacă exclude posibilitatea ca PNL să facă parte dintr-un guvern condus de liderul USR, Rareş Bogdan a răspuns: „Nu exclud absolut nimic, dar decizia aceasta nu o ia Rareş Bogdan”.

 

Dacian Cioloș, prim-ministrul desemnat de către Klaus Iohannis

 

Dacian Cioloș, prim-ministrul desemnat de către președintele Klaus Iohannis, i-a invitat pe liderii PNL, UDMR și ai minorităților naționale la discuții, marți, pentru formarea unui nou guvern. Echipa de negociere a USR va fi formată din Dan Barna, Anca Dragu, Cătălin Drulă, Vlad Voiculescu şi Ionuţ Moşteanu, informează USR.

USR va merge la votul din Parlament cu un guvern monocolor USR, dacă PNL și UDMR nu vor vrea refacerea coaliției de guvernare precedente, spune fostul ministru Cristian Ghinea, la Digi24. „Dacă PNL și UDMR nu doresc să refacem coaliția, mergem cu o propunere de guvern în Parlament și atunci trebuie să explice populației PNL și PSD de ce refuză instalarea unui guvern legitim în Parlament”.

Dacian Cioloș are la dispoziție, potrivit Constituției, 10 zile pentru a obține cele 234 de voturi minimum necesare pentru a obține votul de încredere în Parlament. În cazul în care nu va reuși acest lucru, poate să-și depună mandatul de premier desemnat, anunțând eșecul formării majorității, sau poate să se prezinte în fața Parlamentului, pentru a fi respins prin vot.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel