Liderul PNL crede că nimeni din conducerea liberalilor nu ar avea curajul să propună în Biroul Politic Național (BPN) ca primul premier să fie de la PSD.
„Primul pas este să punem în discuție acest scenariu al rotativei, pe care BPN să-l voteze sau nu. În cazul în care se opun rotativei înseamnă ieșirea practic din negocieri cu PSD, iar chestiunea premierului prima dată în eventuala rotativă să fie un premier PSD, indiferent de numele acestuia, nu cred că vreun lider al PNL, de la președintele partidului la altcineva, are măcar curajul să intre în BPN și să propună așa ceva”, a spus Rareș Bogdan luni seara, la Digi24.
Întrebat când ar uma să fie votat scenariul cu premierii prin rotație, prim-vicepreședintele PNL a spus: „Dacă vom ajunge la negocieri să propunem PNL sistemul de rotativă va trebui să o propunem în BEx și apoi în BPN. Noi în momentul acesta nu avem adoptat de către PNL sistemul de rotativă, iar ideea unui premier PSD la prima tragere nimeni nu o poate propune”, a adăugat Rareș Bogdan.
Întâlnire PSD-PNL-UDMR
Acesta a admis că luni a avut loc o întâlnire între Cîțu, Ciolacu și Kelemen: „Au fost finalizate ultimele trei capitole, finanțe, justiție și muncă. Cei trei lideri de partid vor veni mâine într-o întâlnire cu echipele de negociere complete”.
Președintele PSD Marcel Ciolacu a spus că una dintre variantele cu care PNL și PSD se vor duce la Palatul Cotroceni, în privința premierului, este aceea ca acesta să fie dat, prin rotație, de cele două partide.
„Urmează să mergem la președintele României cu două variante și să stabilim care să fie. Președintele României este îndreptățit prin Constituție să desemneze premierul”, a spus duminică Marcel Ciolacu, la finalul negocierilor cu PNL.
Acesta a precizat că una dinte variante este cea „prin rotație”: „Este varianta prima, prin rotație, președinții celor două partide, vom vedea și varianta agreată de președinte”, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News