Rareş Bogdan: „Nu se pune problema ca Florin Cîţu să plece. Garantez că până mâine lucrurile se vor încheia”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, luni, că liberalii nu cedează şi nu îl schimbă din funcţie pe prim-ministrul Florin Cîţu şi aşteaptă de la USR PLUS să desemneze un nou ministru al Sănătăţii, menţionând că el garantează că până marţi seară situaţia din coaliţie se va încheia şi se va merge mai departe în aceeaşi formulă.

„Suntem obligaţi, ne-a obligat poporul să fie coaliţia funcţională, şi majoritatea parlamentară. Că vrem, că nu vrem, dacă avem vreun dram de înţelepciune şi dacă ne pasă de ţara asta şi credem că oamenii din ţara asta merită mai mult, atunci trebuie să ne înţelegem. Am privit acuzaţiile, m-au îndurerat. Cred că uneori ar trebui să fim ceva mai calmi atunci când stăm în aceeaşi construcţie politică. Noi nu avem o altă construcţie politică posibilă decât cu USR PLUS, au 80 de parlamentari. Noi avem împreună cu UDMR şi minorităţile abia 178. Până la 234 e nevoie de voturile USR PLUS. Sper ca lucrurile să se calmeze şi nu pot spune că în seara asta, după coaliţie, va ieşi fum alb, probabil ambele partide vor sta pe poziţii de forţă, dar pot să garantez (...) că până mâine seară lucrurile se vor încheia şi vom merge mai departe în aceeaşi formă”, a afirmat Rareş Bogdan, înainte de şedinţa conducerii PNL.

El a adăugat că nu se pune problema ca Florin Cîţu să plece din funcţia de premier.

„Nu se pune problema ca Florin Cîţu să plece. Florin Cîţu este premierul de care România are nevoie, se bucură de sprijinul PNL. Eu voi propune şi un vot de susţinere pentru Florin Cîţu, pentru a se vedea extrem de clar că suntem în jurul lui. Preşedintele se află într-un parteneriat asumat cu premierul şi este un lucru extrem de important", a mai spus Rareş Bogdan.

 

Rareș Bogdan: „Noi nu avem o opţiune mai bună în acest moment decât Florin Cîţu ca premier”



Prim-vicepreşedintele PNL a adăugat că liberalii nu cedează niciun minister în plus faţă de negocierile din decembrie şi aşteaptă ca USR PLUS să desemneze un nou ministru al Sănătăţii.

„Noi nu avem o opţiune mai bună în acest moment decât Florin Cîţu ca premier, ca ţară. Pe cei de la USR PLUS îi aşteptăm să desemneze un nou ministru al Sănătăţii. Nu cedăm, nu îl schimbăm pe Florin Cîţu, nu dăm niciun alt minister decât cele negociate în decembrie, nu dăm nicio agenţie guvernamentală în plus faţă de ceea ce s-a negociat. Nu avem niciun motiv, nu am greşit cu absolut nimic. Suntem responsabili, vrem să guvernăm pentru români, nu cred că ceea ce se întâmplă în spaţiul public ne ajută nici ca ţară, nici ca partide politice”, a subliniat el.

Rareş Bogdan a exclus formarea unui guvern minoritar.

„Exclus. Un guvern minoritar nu poate face reforme. Un guvern minoritar nu poată să ducă România înainte, nu poate juca pe pieţele economice şi nu poate recâştiga încrederea partenerilor şi nu poate crea locuri de muncă”, a precizat liberalul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel