Busuioc Gheorghe, românul bănuit că și-a înjunghiat mortal prietenul chiar sub ochii soției, a fost prins. El încerca să fugă din zonă cu trenul, potrivit RaiNews.
Cum s-a petrecut crima oribilă
Trupul neînsuflețit al românului Mihalcea Vasile, în vârstă de 46 de ani, a fost găsit în urmă cu două nopți într-o fermă abandonată din cartierul Carbonara din Bari. Cadavrul prezenta mai multe răni prin înjunghiere, precum și alte răni provocate de un obiect contondent.
Investigațiile carabinierilor s-au concentrat imediat asupra unui prieten al victimei, Busuioc Gheorghe (44 de ani), un român recidivist care locuia în Toritto și care, între timp, dispăruse.
O unitate a Poliției de Stat din Bari a intervenit în Gara Appulo Lucane din Via Cifarelli, unde fusese semnalată prezența unor cetățeni străini care au urcat în tren într-o stare evidentă de ebrietate, hărțuind alți călători. La fața locului, deși acesta stătea cuminte pe scaunul său, agenții l-au recunoscut imediat pe Busuoic și l-au arestat.
Investigațiile în acest caz sunt încă în curs de desfășurare. Momentan nu se cunoaște motivul pentru care românul și-a ucis prietenul. Anchetatorii au deja mărturia soției victimei, care a spus că soțul ei ar fi fost lovit cu o bară de fier de Busuioc Gheorghe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News