Oficialii din industria telecom intervievaţi de Reuters se tem că o iarnă severă va pune presiune pe infrastructura de telecomunicaţii a Europei, forţând companiile şi guvernele să încerce să atenueze impactul. În prezent nu există suficiente sisteme de rezervă în mult ţări europene care să gestioneze o întrerupere pe scară largă a aprovizionării cu electricitate, ceea ce creşte riscul opririi funcţionării telefoanelor mobile, susţin patru directori din industria telecom.
Ţările UE, precum Franţa, Suedia şi Germania, încearcă să se asigură că telecomunicaţiile vor funcţiona chiar şi dacă va exista o întrerupere prelungită a aprovizionării cu electricitate care va epuiza bateriile instalate la miile de turnuri de telefonie mobilă ridicate pe teritoriul lor. Europa are aproape o jumătate de milion de turnuri de telefonie mobilă şi majoritatea dispun de sisteme de baterii care pot asigura funcţionarea antenelor de telefonie mobilă pentru o perioadă de aproximativ 30 de minute.
Raționalizarea energiei ar putea arunca Europa în haos
În Franţa, un plan avansat de distribuitorul de electricitate Enedis pleacă de la ipoteza unor întreruperi de aprovizionare care, în cel mai grav scenariu, ar putea dura şi două ore. Această pană generalizată ar urma să afecteze doar anumite părţi din ţară, pe sistem rotativ. În schimb, serviciile esenţiale, precum spitalele, poliţia şi guvernul nu vor fi afectate, au precizat sursele citate de Reuters. Guvernul de la Paris, operatorii de telecomunicaţii şi Enedis, o divizie a grupului de stat EDF, au avut discuţii cu privire la acest subiect pe parcursul verii, au adăugat sursele.
Companiile de telecomunicaţii din Suedia şi Germania şi-au exprimat şi ele îngrijorarea cu privire la posibile întreruperi în aprovizionarea cu electricitate în cadrul unor discuţii cu guvernele lor, au dezvăluit surse din apropierea discuţiilor. Autoritatea de reglementare din sectorul telecom din Suedia (PTS) colaborează cu operatorii de telecomunicaţii şi alte agenţii guvernamentale pentru găsirea de soluţii. În cursul discuţiilor a fost abordată şi situaţia în care electricitatea va fi raţionalizată. PTS este pe punctul de a finaliza achiziţionarea de generatoare portabile care să alimenteze staţiile de bază în cazul unor întreruperi îndelungate în aprovizionarea cu electricitate, a declarat un purtător de cuvânt de la PTS.
Reţelele de telefonie mobilă ar putea să nu mai funcționeze din această cauză
Organizaţia de lobby a sectorului telecom din Italia a anunţat că ar dori ca reţelele mobile să nu fie afectate de măsurile vizând economisirea electricităţii şi va aborda acest subiect cu noul Guvern de la Roma. Întreruperile în aprovizionarea cu energie cresc probabilitatea defectării unor componente electronice, a declarat preşedintele Asstel, Massimo Sarmi. Directorii citaţi de Reuters susţin că operatorii de telecomunicaţii trebuie să îşi revizuiască reţelele pentru a reduce consumul suplimentar de energie şi să îşi modernizeze echipamentele pentru a utiliza un design mai eficient.
Pentru a face economie de electricitate, companiile telecom utilizează programe software care optimizează traficul şi permit turnurilor să 'doarmă' atunci când nu sunt folosite, au adăugat sursele.
În Germania, Deutsche Telekom are 33.000 de turnuri radio mobile, iar sistemele sale mobile de alimentare de urgenţă pot suporta doar un număr mic dintre ele în acelaşi timp, a declarat un purtător de cuvânt al companiei. Compania a precizat că va folosi sisteme mobile de alimentare de urgenţă care se bazează în principal pe motorină în cazul unor pene de curent prelungite, se arată în comunicat.
Franţa are aproximativ 62.000 de turnuri mobile, iar industria nu va putea echipa toate antenele cu baterii noi, a declarat preşedintele FFT, Liza Bellulo. Fiind neobişnuite cu întreruperea alimentării cu electricitate în ultimele decenii, ţările europene nu au, de regulă, generatoare care să asigure producţia de electricitate pentru o perioadă îndelungată.
'Poate că am fost răsfăţaţi în mari părţi ale Europei unde electricitatea este destul de stabilă. Investiţiile în zona echipamentelor de stocare a energiei au fost, poate, mai mici decât în alte ţări', a spus un director din industria de telecomunicaţii, citat de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News