Războiul din Gaza are ecouri în Europa. Poliţia germană spune că peste 3.500 de infracţiuni sunt legate de acest conflict

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Mașină de poliție în Germania (Foto ilustrativ. Sursa: arhiva ȘtiriDiaspora)
Mașină de poliție în Germania (Foto ilustrativ. Sursa: arhiva ȘtiriDiaspora)

Autorităţile germane au transmis luni că 3.532 dintre infracţiunile înregistrate în ultimul timp în ţară au legătură, într-un fel sau altul, cu războiul din Fâşia Gaza, declanşat după atacurile teroriste fără precedent ale grupării islamiste Hamas în comunităţile din sudul Israelului la 7 octombrie, potrivit dpa, citată de Agerpres.

Ministrul german de interne Nancy Faeser, care a anunţat aceste cifre în timpul unei vizite la un centru de combatere a terorismului din Berlin, a declarat luni că datele statisticile sunt încă preliminare.

Nu este însă clar cât de multe dintre aceste incidente au fost de natură antisemită, a declarat Holger Münch, şeful Biroului de Investigaţii Criminale din Germania (BKA).

Până în prezent, puţin sub 500 de incidente pot fi clasificate în mod clar ca fiind infracţiuni antisemite, a declarat Münch.

Aproximativ 30% dintre incidente s-au soldat cu daune materiale, a indicat şeful BKA, potrivit căruia instigarea - inclusiv comentarii incendiare postate online - reprezintă aproximativ 15%.

"Numărul de infracţiuni violente se află în intervalul de mijloc de trei cifre", spune Münch. Dar "şi atât este tot un nivel ridicat", remarcă el, potrivit sursei citate. 

Potrivit acestuia, au avut loc câteva sute de infracţiuni violente, multe dintre ele vizând ciocniri cu poliţia sau încercări de a opune rezistenţă în momentul arestării în timpul protestelor şi mitingurilor pro-palestiniene interzise în oraşele germane, în special la Berlin.

Titulara portofoliului de la Interne a declarat că autorităţile germane "luptă împotriva propagandei teroriste dezgustătoare" şi acţionează cu fermitate împotriva protestelor pro-palestiniene şi a comentariilor online în care se exprimă sprijinul pentru gruparea islamistă Hamas.

Faeser a spus că BKA a cerut aplicaţiei de mesagerie Telegram să elimine 98 de canale, în timp ce alte 500 de cereri au fost trimise furnizorilor de servicii online pentru a şterge conţinuturi postate începând cu 7 octombrie.

La ora actuală nu există date care să indice existenţa vreunei ameninţări concrete la adresa instituţiilor israeliene sau evreieşti, dar autorităţile germane apreciază că există o "situaţie de ameninţare abstractă ridicată", conform agenţiei de presă citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel