Răzbunare în stil mafiot asupra unui poliţist român: S-a trezit cu maşina incendiată pentru că a întocmit un dosar penal (Europol)

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
sursa foto: Europol / Facebook
sursa foto: Europol / Facebook

Reprezentanții Sindicatului Europol susțin că mașina unui polițist din județul Botoșani a fost incendiată ca pedeapsă după ce acesta a întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului. Sindicaliștii mai spun că polițistul a primit și amenințări cu moartea.

Potrivit Europol, incidentul a avut loc în urmă cu trei zile, la Darabani. Totul ar fi pornit de la un dosar penal pe care polițistul l-a întocmit unui șofer care a urcat la volan după ce a consumat alcool.

„Acestea sunt consecințele pe care le suportă polițiștii care își fac treaba. Este realitatea dureroasă din județul Botoşani, unde în data de 3 decembrie, colegul nostru din cadrul Poliției Orașului Darabani a fost amenințat cu moartea pentru că a "îndrăznit" să-i întocmească un dosar penal unui bărbat pe care l-a prins conducând un autoturism sub influența alcoolului. În următoarea seară, în timp ce se afla în locuință alături de familie, colegul nostru a fost alarmat de strigătele vecinilor, iar când a ieșit și-a văzut autoturismul în flăcări”, au povestit, pe Facebook, reprezentanții Europol.

Sindicaliștii au acuzații grave pentru șefii Poliției din Botoșani care nu i-au asigurat protecția polițistului amenințat cu moartea.

„Deși pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de o mână criminală, iar o astfel de faptă nu poate fi încadrată altfel decât ca ultraj, conducerea IPJ Botoșani nu a dispus măsuri de protecție pentru polițist și familia acestuia, cercetările efectuându-se doar pentru banala infracțiune de distrugere față de autori necunoscuți. Vom interveni punctual pentru a ne asigura că polițistul va fi despăgubit pentru aceste daune și pentru schimbarea încadrării juridice a faptei, din „distrugere” în „ultraj”, în condițiile în care avem suficiente elemente de cauzalitate care să asocieze incendierea cu calitatea de polițist”, au precizat cei de la Europol.

(sursa: Mediafax)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel