Răzvan Cuc, aflat în vizită la Iași cu Dăncilă: „În zona Moldovei se construiesc kilometri de autostradă”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat în vizită la Iași cu premierul Viorica Dăncilă, anunţă că Autostrada Moldovei, care va lega Iaşul de Târgu-Mureş, va fi obiectiv de interes naţional. Cuc anunţă şi că va ţine legătura periodic cu asociaţiile care militează pentru A8 şi va ţine cont de părerile lor.

Întrebat la Iaşi când se va construi primul metru de autostradă la Iaşi, Cuc a răspuns că în zona Moldovei se contruiesc kilometri de autostradă.

Citește și Dăncilă s-a dus în turneul electoral din Iași cu elicopterul privat, pentru că Moldova nu are autostrăzi (VIDEO)

Referitor la Autostrada Moldovei, despre care a discutat la Iaşi cu reprezentanţii asociaţiilor de profil, ministrul Transporturilor a spus: „au reieşit următoarele lucruri: vom introduce în următorul CSAT şi autostrada Marii Uniri ca obiectiv de importanţă naţională, adică tronsoanele Târgu Mureş- Târgu Neamt, Târgu Neamţ - Iasi, Iaşi - Ungheni, inclusiv podul de peste Prut. Vom păstra legătura, să spunem, o dată la două săptămâni, ne vom întâlni să vedem exact toţi paşii care s-au făcut până acum pe aceste obiective. Pentru că eu faţă de o parte dintre dânşii mi-am luat nişte angajamente în luna aprilie când am fost la Iaşi, pe care le-am respectat ca şi termene, dar şi dânşii au avut o viziune vis-a-vis de strategia de implementare de care este foarte bine să ţinem în momentul în care vom implementa acest obiectiv".

Potrivit lui Cuc, contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Târgu Mureş - Târgu Neamţ a fost semnat pe 9 mai, a fost lansat un parteneriat public privat pentru Târgu Neamţ - Iaşi, fiind depuse patru oferte, iar pe tronsonul Ungheni - Iaşi, inclusiv podul peste Prut „ceea ce am discutat cu dânşii, ne-am menţinut promisiunea, dar au venit şi dânşii cu nişte variante foarte bune pe care le vom lua în calcul într-o şedinţă de lucru în perioada următoare, când vor avea disponibilitatea să vină la Ministerul Transporturilor, să discutăm şi în Compania de Autostrăzi".

Citește și Dăncilă, așteptată de PROTESTATARI, la Iași: PSD atâta știe, să ne țină-n sărăcie !

„Parteneriatul public privat a fost scos pentru mai multe obiective. În momentul în care am văzut că trenează semnarea contractului şi începerea lucrărilor pe Ploieşti – Braşov, că aici a fost primul parteneriat public privat propus, noi am decis, pentru că România are nevoie de infrastructură şi de autostrăzi, ca în acel moment să intrăm în CSAT pentru a declara acest obiectiv de importanţă naţională şi să intre în legislaţia care reglementează infrastructura critică", a adăugat ministrul Transporturilor, potrivit Mediafax.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel