Reacțiile adverse, după administrarea vaccinului anti-Covid. Voluntarii le-au asemănat cu o „mahmureală severă”

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Voluntarii care au primit vaccinul împotriva Covid-19 produs de Pfizer au acuzat efecte secundare pe care le-au asemănat cu o „mahmureală severă”, scrie The Independent. Informațiile privind efectele secundare cauzate de vaccin, care s-a dovedit a fi unul sigur, au apărut la câteva zile după ce Pfizer și BioNTech au anunțat că vaccinul are o eficiență de 90% în prevenirea infecției cu coronavirus.

La testele clinice au participat peste 43.500 de voluntari, din șase țări, care nu au fost informați dacă au primit vaccinul împotriva Covid-19 sau un produs placebo cu soluție salină. Cu toate acestea, unii voluntari au reușit să își dea seama că au fost injectați cu vaccinul anti-Covid în urma reacțiilor adverse apărute, cum ar fi durerile de cap și durerile musculare. 

Americanul Glenn Deshields (44), din Austin, s-a numărat printre voluntari. Acesta a povestit pentru Press Association că efectele secundare care i-au apărut erau asemănătoare cu o „mahnmureală puternică”, însă i-au trecut repede. Acesta a făcut ulterior și un test care a indicat că a dezvoltat anticorpi pentru Covid-19, ceea ce l-a convins că a primit vaccinul și nu un produs placebo. Și o femeie de 45 din Missouri care a participat la teste a declarat că a făcut febră și i-au apărut dureri de cap și dureri musculare după ce a făcut prima injecție (vaccinul Pfizer se administrează în două doze), efecte secundare pe care le-a asemănat cu cele apărute după vaccinarea antigripală. Aceste reacții adverse au fost mai puternice după a doua injectie, a mai spus femeia.

 

„Aș spune că este un moment istoric”

 

„Aș spune că este un moment istoric. Așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum. În primul rând, lumea s-a confruntat cu o situație atât de groaznică, precum pandemia, dar a putut trece într-un timp atât de scurt prin ceea ce durează de obicei mulți ani”, a declarat Kathrin Jansen, șefa departamentului de Cercetare și Dezvoltare a Vaccinurilor de la Pfizer.  În studiul Pfizer, din cele peste 43.500 de persoane monitorizate au existat până în prezent 94 de cazuri de Covid-19 la persoane care nu au fost infectate anterior. Mai puțin de 9 dintre aceste cazuri au fost printre persoanele care au primit două doze de vaccin, un semnal puternic al eficacității acestuia.

Datele nu sunt încă publice sau evaluate de alți cercetători, iar comunicatul de presă al companiei nu a putut fi prezentat unor experți externi în condițiile existenței unui embargo în acest sens.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel