Chiar la începutul acestei săptămâni, un individ îmbrăcat cu o vestă reflectorizantă, care ţinea în mână un pachet, a intrat într-o locuinţă cu intenţia de a o jefui. Spre surprinderea sa, înăuntru se aflau mama, fiica şi soţia proprietarului.
Bărbatul le-a luat la bătaie pe toate trei şi le-a lovit până au căzut la pământ. Toată scena a fost surprinsă de camerele de luat vederi. Bărbatul a folosit apoi imaginile şi le-a postat pe Facebook pentru a-l prinde pe cel care i-a spart casa şi i-a agresat familia.
"Bună tuturor! Mulţumim mult pentru sprijin şi pentru că aţi distribuit postarea. Cel în cauză nu a fost prins, încă este fugar. Vă rog să mă ajutaţi prin distribuirea acestei postări în Marea Britanie, astfel încât să poată fi recunoscut şi prins. Fiica mea şi-a pierdut un ochi, mama mea urmează să se opereze la cap. Vă rog să mă ajutaţi să distribui postarea. Totul s-a întâmplat luni, în Bedfordshire.
Recompensa este în valoare de 20.000 lire pentru informaţiile care pot duce la arestarea sa. Vă rugăm să apelaţi la +44 75301 66666 sau au 999. Fiţi atenţi, bărbatul este foarte periculos. Mii de mulţumiri şi îmi cer scuze dacă am supărat pe cineva", a scris proprietarul casei, pe contul său de Facebook.
Din primele indicii, agresorul ar fi român sau bulgar.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News