Record absolut de căldură în Spania: 47,4 grade Celsius. Țara se confruntă cu un val de căldură

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Temperatură record în Spania
Temperatură record în Spania

Valul de căldură caniculară care a lovit Spania a dus la depăşirea recordului absolut de temperatură înregistrat în această ţară de la începutul măsurătorilor meteorologice cu o valoare a temperaturii de 47,4 grade Celsius înregistrată la Montoro, în provincia Cordoba (sud), conform agenţiei meteorologice de stat (AEMET), transmite duminică AFP. 

"Este vorba de cea mai ridicată temperatură înregistrată în Spania", a declarat duminică un purtător de cuvânt al AEMET, adăugând însă că este vorba despre date provizorii ce vor fi validate în zilele următoare.

Această temperatură de 47,4 grade Celsius a fost înregistrată sâmbătă la ora locală 17:00. Recordul precedent a fost înregistrat la 13 iulie 2017 în aceeaşi regiune a Spaniei.

La puţin timp după înregistrarea noului record de temperatură, pe aeroportul din Cordoba a fost înregistrată valoarea de 46,9 grade Celsius, mai notează AFP.

Valul de căldură continuă duminică în Spania, în mai multe regiuni înregistrându-se temperaturi de peste 45 de grade Celsius.

Aceste temperaturi, superioare valorilor normale din această perioadă a anului, sunt provocate de o masă de aer cald ce provine din nordul Africii.

Între anii 2011 şi 2020, Spania a înregistrat de două ori mai multe valuri de căldură decât în fiecare dintre cele trei decenii precedente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel