Record negativ în Anglia: Peste 7 milioane de persoane aşteaptă să primească un tratament în spitale

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Peste 7 milioane de persoane aşteaptă încă să primească un tratament în spitalele din Anglia, un număr care reprezintă un nou record, potrivit datelor oficiale publicate joi şi care stau mărturie pentru criza prin care trece sistemul public de sănătate din Marea Britanie (NHS), informează AFP.

De la începutul pandemiei, NHS întâmpină mari dificultăţi în a scurta listele de aşteptare cu care se confruntă pacienţii, indiferent dacă este vorba despre efectuarea unor analize medicale - inclusiv pentru tratamentul împotriva cancerului - sau despre a beneficia de îngrijiri medicale de rutină sau de urgenţă.

Aproximativ 7,1 milioane de persoane aşteptau încă la sfârşitul lunii septembrie să fie tratate, un nivel inedit ce nu a mai fost atins din august 2007, când a fost creat acest indicator.

Aproape o cincime dintre acele persoane aşteptau un tratament de peste un an, chiar dacă numărul persoanelor care aşteptau de peste 18 luni a scăzut cu aproape 60%, au precizat reprezentanţii NHS.

În schimb, conform acestor date, serviciile de urgenţe nu au parte de o perioadă de acalmie, înregistrând o creştere a numărului de persoane care aşteaptă peste 12 ore pentru a obţine un pat într-un spital.

Această situaţie ar putea deveni una de durată în condiţiile în care iarna se apropie şi, odată cu ea, ar putea să se producă un aflux de pacienţi cu virusuri sezoniere, într-un context social deja tensionat.

Sindicatul Royal College of Nursing a anunţat miercuri o inedită grevă naţională până la sfârşitul anului pentru a cere creşterea salariilor pe fundalul crizei declanşate de creşterea bruscă a costului vieţii.

Guvernul britanic a considerat însă că solicitările sindicatului sunt nerealiste din punct de vedere financiar şi nu pot fi susţinute din bugetul public al ţării.

Asistentele medicale intră în grevă națională pentru a cere salarii mai mari

 

Sistemul sanitar din Marea Britanie s-ar putea confrunta cu probleme serioase, după ce un sindicat al asistentelor a anunțat o grevă națională. 

Asistentele medicale din Serviciul naţional de sănătate (NHS) al Marii Britanii au votat, pentru prima dată în istorie, în favoarea unei greve naţionale pentru a cere majorări salariale, a anunţat miercuri sindicatul Royal College of Nursing (RCN), într-o perioadă marcată de criză economică şi inflaţie record, transmit AFP şi Reuters.

Sindicatul, cu peste 300.000 de membri, a afirmat că greva va începe înainte de sfârşitul anului şi că 'multe dintre cele mai mari spitale din Anglia vor fi afectate'.

Protestul va avea loc în instituţiile sanitare din sistemul public în care o majoritate de asistente au votat în favoarea mişcării, a precizat sindicatul.

'Rezultatele sunt puternice şi clare. Furia s-a transformat în acţiune, membrii noştri au spus că ''este de-ajuns''', a declarat Pat Cullen, secretara RCN, denunţând condiţiile de muncă şi salariile mici.

O analiză recentă a arătat că salariul unei asistente medicale cu experienţă a scăzut cu 20% în termeni reali faţă de anul 2010.

Sindicatul reclamă o majorare salarială cu 5% peste rata inflaţiei, care a depăşit 10%.

Modul exact în care se va desfăşura greva nu a fost încă stabilit, însă este probabil că pacienţii, deja confruntaţi cu liste de aşteptare record, vor trebui să facă faţă unor perturbări în programarea operaţiilor şi consultaţiilor.

Premierul Rishi Sunak şi ministrul de finanţe Jeremy Hunt se confruntă deja cu un deficit de 50 miliarde de lire (56,7 miliarde de ruo) în finanţele publice, dar au afirmat că NHS este una din priorităţile lor.

Guvernul este favorabil unei reglementări salariale 'juste', însă cererea de creştere cu 17%, dacă ar fi extinsă la tot personalul NHS, ar costa 9 miliarde de lire, ceea ce, 'în situaţia actuală, pur şi simplu nu este posibil', a declarat miercuri un purtător de cuvânt al premierului.

Pe fondul inflaţiei galopante, zeci de mii de angajaţi din diferite sectoare au iniţiat acţiuni greviste în ultimele luni în Marea Britanie, transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel