Întrebat cum i se par propunerile preşedintelui României pentru referendumul din 26 mai, Rareş Bogdan a susţinut întru totul temele.
"Sunt foarte bune. Nu e în această ţară om corect care să-şi dorească infractori la putere. Nu este niciun om corect în această ţară care să nu îşi dorească ca în ţară infractorii să stea la locul lor, la puşcărie. În democraţie, hoţii stau la puşcărie.
Temele referendumului sunt foarte bine alese. Vom fi în spatele preşedintelui României şi vom susţine întru totul temele referendumului. Sunt absolut convins că românii vor veni într-un număr uriaş la vot şi îi vor sancţiona pe cei care vor încerca să blocheze prezenţa românilor la urna de referendum. Pentru că mă aştept de la PSD şi ALDE, Călin Popescu Tăriceanu deja a anunţat asta, să încerce să îşi oprească alegătorii la votarea refrendumului", a declarat candidatul PNL la europarlamentare, la Digi24.
Rareş Bogdan: Vrem modificarea Constituţiei
Întrebat ce urmăreşte PNL prin acest referendum, Rareş Bogdan a dezvăluit planul liberalilor:
"Modificarea Constituţiei. Acolo vrem să ajungem, la modificarea Constituţiei. Nu se întâmplă pe loc. PSD va pierde alegerile europarlamentare. Scaunul lui Liviu Dragnea se va clătina, dacă nu de către justiţie, va fi clătinat de către proprii alegători", a mai spus Rareş Bogdan.
Candidatul PNL la alegerile europarlamentare a mai precizat că se aşteaptă ca toţi românii din diaspora să voteze la referendumul pe tema justiţiei, asta dacă li se vor pune urne la dispoziţie. Totodată, a vorbit şi despre ce va demonstra acest referendum dacă va trece.
"Referendumul ne arată extrem de clar că această ţară nu vrea să fie un rai al infractorilor, nu promovează hoţia, nu promovează scăparea de orice plată atunci când e vorba de un politician care a căsăpit bugetele publice. Deci ce ne arată referendumul? Ne arată normalitatea dintr-o ţară care ţine la valorile europene", a conchis fostul jurnalist, la Dgi24.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News