REFERENDUM. Secții în care nu a intrat niciun om

StiriDiaspora Team |
Data publicării:
Autosave-File vom d-lab2/3 der AgfaPhoto GmbH
Autosave-File vom d-lab2/3 der AgfaPhoto GmbH

Conform datelor  furnizate de Biroul Electoral Central, în prima zi de referendum au fost 17 secții de votare în care, în afară de membrii comisiei de votare, niciun alt om nu a intrat, procentul de votare fiind de 0%.

 

O secție de votare în care nu și-a exercitat nimeni dreptul de vot este secția de la Colegiul Național "Matei Basarab" din București. Pe listele secției sunt înscriși 2454, dar potrivit datelor BEC, niciunul nu a mers la urne, scrie stiripesurse.ro

Alte patru secții de votare cu procent zero de participare sunt în județul Harghita. De altfel, județul a fost fruntaș la absenteism în prima zi de referendum, cu o prezență de doar 2,22%.

Niciun votant nu a fost la secțiile Pachia și Harale, din județul Covasna (aflat pe lista celor mai inactive județe la acest referendum). Alte secții fără votanți au fost, sâmbătă, în județul Mureș (secțiile din Bozeni, Ilioara și Sînsimion)

De asemenea,  două secții din județul Hunedoara, una din Alba, o secție din Vaslui, una din Vâlcea și două secții din județul Iași (localitățile Moșna.și Recea).

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel