Comisia electorală centrală a Republicii Populare Doneţk (DNR) a anunţat că 99,23% dintre alegători susţin anexarea la Rusia a acestei regiuni după numărarea a 100% din buletinele de vot, potrivit agenţiilor de presă ruse.
Astfel, toate cele patru regiuni ucrainene - Zaporojie, Herson, Lugansk şi Doneţk - care au organizat aceste referendumuri la şapte luni după începutul invaziei ruse în Ucraina, s-au declarat în favoarea anexării la Rusia.
„Toţi ne-am dorit (asta) de foarte mult timp”, a asigurat liderul DNR, Denis Puşilin, citat de RIA Novosti. „Ne reunim cu marea noastră patrie, cu marea Rusie”, a adăugat el, salutând rezultatul „colosal” al referendumului.
Referendumurile de anexare la Rusia: Autorităţile pro-ruse din teritoriile ucrainene ocupate revendică victoria
Autorităţile de ocupaţie pro-ruse din regiunile ucrainene Zaporojie, Herson şi Lugansk au anunţat marţi seară victoria la referendumurile de anexare a acestor teritorii la Rusia, referendumuri denunţate ca ilegitime de Kiev şi de ţările occidentale, transmite AFP.
Comisia electorală a regiunii Zaporojie a afirmat că 93,11% dintre alegători au votat pentru anexare după numărarea a 100% din buletinele de vot, precizând totodată că este vorba deocamdată de rezultate preliminare.
La rândul său, administraţia pro-rusă de ocupaţie a regiunii Herson a afirmat pe Telegram că 87,05% dintre alegători au votat favorabil anexării după numărarea a 100% din buletinele de vot.
Acestea sunt primele două regiuni ucrainene care au votat în favoarea anexării de către Rusia de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, pe 24 februarie.
Ulterior, marţi seara şi în auto-proclamata Republică Populară Lugansk (LNR), autorităţile pro-ruse au revendicat victoria. Comisia electorală a acestei regiuni, citată de agenţiile ruse Ria Novosti şi Interfax, a anunţat că 98,42% dintre alegători au votat pentru anexarea la Rusia după numărarea tuturor buletinelor de vot.
În Republica Populară Doneţk (DNR), la ora 19:30 GMT, după numărarea a 56,85% din buletinele de vot, votul favorabil era în proporţie de 94,75%, potrivit comisiei electorale regionale.
„Bine aţi venit acasă, în Rusia!”, a reacţionat rapid pe Telegram fostul preşedinte Dmitri Medvedev.
Aceste voturi privesc peste 20% din suprafaţa Ucrainei, notează France Presse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News