Refugiații ucraineni plătesc mii de euro pe taxi spre țările din Vest: 3.500 euro pentru o cursă Iaşi-Munchen

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Unii dintre refugiații care sosesc din Ucraina în România, și se află în tranzit spre țările din vestul Europei, plătesc sume uriașe taximetriştilor ieşeni să-i ducă în Germania sau Italia. De exemplu, un refugiat a plătit nu mai puțin de 3.500 de euro pentru o cursă Iaşi - Munchen.

Dispeceratele firmelor de taximetre din Iaşi au avut cereri pentru transport în Germania, Italia sau Bulgaria, potivit publicației locale Ziarul de Iași. Cei care rămân cheltuiesc banii pe chirii care sunt în jur de 1.000 de euro pentru trei luni. Un copil înscris la grădiniţă sau şcoală privată înseamnă peste 200 de euro pe lună.

Ucraineni cheltuiesc sume enorme pentru a ajune în țările din vestul Europei

 

Frica generată de război, dar şi condiţia materială, îi face pe o anumită parte dintre refugiaţi să aibă cerinţe "excentrice", chiar imediat ce ajung pe teritoriul românesc. Unii au bani şi îi dau "fără număr", alţii îşi folosesc ultimele economii doar pentru a ajunge într-o ţară absolut sigură pentru familia lor, dar şi raportată la competenţele profesionale pe care le au.

"Am avut apel pentru cursă de la Aeroportul Iaşi la Munchen, sau în Italia, chiar şi pentru Varna astăzi. Nu ştiu ce se întâmplă cu oamenii ăştia! Parcă nu mai gândesc! De la Iaşi la Munchen a fost 3.500 de euro. Cât jumate din maşină! Şi banul cash, da?! ", a spus un taximetrist. Pentru o cursă spre nordul Italiei, se cer cam 2.000 de euro, iar până la Varna, Bulgaria, 1.000 de euro, cel mai puţin. Cererile vin, pentru că nu mai există locuri la cursele de pe Aeroport .

Dacă o cursă de la Iaşi la Munchen costă 3.500 de euro, înseamnă că, pe kilometru parcurs, dus-întors (3.000 km), se plăteşte în jur de 1,15 euro. “De regulă, există două situaţii: se pleacă cu maşina firmei şi se dă jos caseta de pe cupolă sau, cel mai des, se folosesc maşinile proprii, de acasă. Dar tot prin dispecerat afli de cursă, deci, cotizezi", spune alt taximetrist.

Firmele de taxi însă neagă că ar exista astfel de curse, mai scrie sursa citată. 

Trei categorii de refugiați

 

Anna, refugiat ucrainean din Odesa şi psiholog voluntar în Vama Sculeni, spune că, până acum, au intrat în România, prin Iaşi, trei categorii de conaţionali.

"Din prima categorie fac parte oameni care au bani, mulţi bani, au rude sau cunoscuţi, departe, ştiu unde să ajungă, iau banii cu ei şi pleacă mai departe. Din această categorie, care nu stau mai mult de o zi două în Iaşi, sunt din Nicolaev, Kiev, Odesa, Harcov. O altă categorie este a celor care au bani, poate nu atât de mulţi. Ei au stat în subsoluri, ceea ce este foarte greu şi traumatizant, dar au reuşit să scape, au făcut sute de kilometri, iar aici ajung cu lacrimi în ochi când ne văd. Din a treia categorie fac parte oamenii săraci, disperaţi care au plecat pentru a nu fi bombardaţi. Odată ajunşi pe teritoriul României se simt în siguranţă şi plâng de stres, oboseală, de disperare. Aproape toţi cred că războiul se termină, cred în gloria Ucrainei şi că se vor reîntoarce acasă", spune Anna.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel