Marcel Ciolacu nu spune că n-ar dori să-l susțină cu partidul pe care-l conduce pe Mircea Geoană, ci spune că acest lucru nu este posibil chiar din cauza adjunctului NATO.
"Domnul Mircea Geoană a spus că nu doreşte să fie susţin de PSD", a afirmat Ciolacu.
Întrebat dacă personal l-ar susţine, preşedintele PSD a răspuns: "Eu nu pot să fac altceva decât ce hotărăsc împreună cu colegii mei".
În ceea ce priveşte o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu a reiterat faptul că o decizie va fi luată după alegerile din data de 9 iunie.
"Fiind preşedinte de partid, este normal ca abordarea mea corectă faţă de colegi şi faţă de români este întâi să vedem rezultatele de la alegerile de pe data de 9, iar pe urmă, tot împreună cu colegii mei, o să luăm cea mai bună decizie. (...) Ce pot să vă spun cu certitudine: este exclusă varianta ca Partidul Social Democrat să nu aibă un candidat", a afirmat acesta.
Chestionat cu privire la varianta unui candidat comun PNL-PSD la prezidenţiale, preşedintele PSD a arătat că "în politică, dacă vrei să ai şi performanţă, trebuie să ştii să laşi uşile deschise pentru orice discuţie".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News