Natalya a avut nevoie de 20 de minute pentru a decide cât de mult din viața ei poate înghesui într-o valiză, fără să știe dacă se va putea întoarce vreodată la Kiev într-o zi. "Joi ne-am trezit în jurul orei 6 dimineața și am văzut prin Facebook că începuse războiul", explică ea, potrivit cotidianului spaniol El Pais.
"Nu a fost din cauza vreunei explozii. Așa că, practic, am strâns câteva haine, ceea ce am putut găsi în 20 de minute. Am luat-o pe mama, mi-am luat câinele, ne-am urcat în mașină și am plecat. Sper că ne vom putea întoarce în trei luni pentru a ne reconstrui țara, pe care ei o distrug".
Tânăra de 29 de ani are fața obosită, în timp ce fumează la punctul de trecere a frontierei din Siret, unde tocmai a trecut din Ucraina în România. "Am avut o viață fericită", spune ea. "Eu și mama mea avem o afacere de familie. Iar acum suntem refugiați. Nu credeam că vom trăi un război în secolul XXI. Am crezut că mass-media exagerează, dar o persoană a decis să facă asta", continuă ea, făcând referire la președintele rus Vladimir Putin și vorbind pe un ton de parcă nu ar fi foarte sigură dacă trăiește într-un film sau în viața reală.
Ea face parte dintr-un grup de femei care au ajuns la graniță cu trei mașini. Ele au ajuns în România în primele ore ale zilei de marți, după două zile și jumătate petrecute în interiorul mașinilor lor, având în vedere blocajul care s-a format la granița cu România. "Ne-am oprit doar ca să tragem un pui de somn de patru ore", explică Eleanora Samburska, care este alături de ea. Tuturor le este frig: este miezul nopții, iar termometrele arată 0ºC.
Peste 100.000 de ucrainieni au intrat în România în ultimele zile
De la începutul războiului, aproximativ 105.000 de ucraineni au intrat în România, în timp ce puțin peste 62.000 au ieșit, potrivit informațiilor publicate de Poliția Română de Frontieră. Aproape toți sunt femei și copii, deoarece bărbaților cu vârsta sub 60 de ani li s-a interzis să părăsească Ucraina în baza legii marțiale decretate de guvernul lui Volodymyr Zelenskiy ca răspuns la invazia rusă.
România nu este de obicei o țară de destinație, ci mai degrabă un loc prin care oamenii trec. Cei care sosesc la Siret par să fie împărțiți în trei grupuri, conform mărturiilor lor: străini care au fost instruiți să părăsească Ucraina de către țările lor de origine; ucraineni care locuiesc în sudul țării și pentru care Moldova și România au fost pur și simplu cea mai rapidă cale de a fugi din calea războiului; și un fenomen mai recent, locuitorii capitalei Kiev - care este bombardată - care caută un "plan B" pentru interminabilele ambuteiaje de pe rutele de ieșire din vest.
Este vorba de locuitorii din Kiev care, "deocamdată" se îndreaptă spre Polonia, deoarece au rude și prieteni acolo, dar au ales să urmeze un traseu mai lung, prin altă țară din Uniunea Europeană, pentru a părăsi Ucraina cât mai repede posibil. Din cei 38 de milioane de locuitori ai Poloniei, un milion sunt ucraineni, care au fost atrași de o politică generoasă de vize și de salarii mai mari. De la Kiev, până la punctul de trecere a frontierei românești de la Siret este cam aceeași distanță ca și până la punctul de trecere polonez de la Dorohusk: între 500 și 600 de kilometri.
Imagini care se repetă oră de oră: Mame care cară pachete de scutece, copii care își țin în brațe jucăria preferată
Oksana Boiko, în vârstă de 36 de ani, se află în acest ultim grup. Ea tocmai a intrat în România împreună cu fiul ei de 15 ani. Soțul ei, explică ea, a rămas în țară pentru a "ajuta la menținerea controlului" asupra orașului Ivano-Frankivsk (230.000 de locuitori), în sud-vestul Ucrainei, deși nu va lupta direct împotriva forțelor rusești. "Prima noastră oprire va fi aici, apoi poate în Polonia... și mai târziu, va trebui să ne mai gândim", spune ea, în timp ce așteaptă ca semaforul de la punctul de control al poliției să se facă verde pentru a-și continua călătoria.
În Siret, unele imagini se repetă din când în când: mame care cară pachete de scutece, copii care își țin în brațe jucăria preferată pentru călătorie, mașini cu trei generații ale unei familii înăuntru și oameni cu priviri crispate, ca și cum ar încerca să asimileze ceva ce se întâmplă mult prea repede.
O mulțime de oameni sosesc în mașinile lor. Alții se apropie cât pot de mult și apoi parcurg pe jos ultimii kilometri prin ambuteiaje. Mulți dintre ucrainenii care sosesc sunt nevoiți să se întoarcă rapid și să înceapă drumul de întoarcere. Așa i s-a întâmplat și iubitului Galynei. Cuplul a încercat să treacă granița împreună, știind foarte bine că va fi aproape imposibil, având în vedere că el, la vârsta de 30 de ani, este copt pentru a fi recrutat în forțele de rezistență.
"Acum el este acolo, eu sunt aici... Nu știu ce să fac", spune ea, cu ochii în lacrimi. "Mi-am petrecut ultimele zile în adăpostul pe care îl avem în subsolul clădirii mele", explică ea. "Te uiți și te uiți la știri, încercând să înțelegi cum să acționezi". În cele din urmă, compania IT pentru care lucrează a evacuat-o din Kiev împreună cu alți membri ai personalului. Deocamdată, firma va continua să funcționeze din clădirea pe care o are în România.
Înfășurată într-o pătură, Darpan Vemra, în vârstă de 20 de ani, așteaptă la coadă la primele ore ale dimineții în fața unui hotel numit Frontera. El este unul dintre cei aproximativ 20.000 de tineri indieni, care studiază în Ucraina, o țară mai accesibilă decât altele din Europa. Indienii reprezintă cel mai mare grup de studenți străini din fosta republică sovietică - un sfert din total. Unul dintre cei 16.000 care nu au fost încă evacuați a murit marți, când Harkovul a fost bombardat.
"Noaptea trecută am dormit într-un adăpost antiatomic din Ucraina", explică Vemra, potrivit sursei citate. "Acum mergem la București pentru a zbura înapoi în India. Cursurile vor continua online, ceea ce este o problemă, pentru că pentru studiile noastre [de medicină], stagiile sunt foarte importante. Vom aștepta o lună sau două... și apoi poate ne vom întoarce".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
