Reporterii unei televiziuni din Coreea de Sud, despre România: „CINCI țări într-una SINGURĂ”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Digi 24
Sursa foto: captură Digi 24

Reporterii unei televiziuni din Coreea de Sud, la care se uită 40 de milioane de telespectatori, au venit în România pentru un documentar turistic. Filmările au durat o lună şi jumătate, iar la final, coreenii spun că au rămas cu impresia că au descoperit cinci ţări într-una singură.

Yechan Sin, jurnalist: Nu-mi amintesc exact numele...
Reporter: Pălincă?
Yechan Sin: Da, am băut pălincă! Cineva mi-a făcut cadou o pălincă şi o voi duce în Coreea mea!

Yechan şi împreună cu Youngmin şi Jinwoo au cutreierat România de la est la vest şi de la nord la sud. Toţi trei lucrează la una dintre cele mai mari televiziuni din Coreea de Sud și au venit la noi să descopere o ţară despre care nu ştiau nimic și să le-o prezinte coreenilor dornici de noi destinații, relatează Digi24.

Yechan Sin, jurnalist: În România aveţi munţi înalţi, aveţi Transilvania, Marea Neagră, Moldova, Maramureşul. Regiunile sunt total diferite. Când am fost la Constanţa mi se părea că sunt în altă ţară, apoi, când am ajuns în Iaşi parcă eram iar în altă ţară.

 

Jurnaliștii coreeni şi-au amânat de trei ori întoarcerea acasă


Călătoria filmată de coreeni pas cu pas a început în august. Asiaticii au văzut Delta vara, munții toamna, și au intrat apoi în anotimpul vacanței la Sibiu, Timişoara, Alba Iulia, la faimoasa cascadă Bigăr și spectaculoasa Sighişoara. 45 de zile în care coreenii au surprins România prin obiectiv, iar România i-a surprins cu bunătăţile ei.

Yechan Sin, jurnalist: Sarmale, mămăligă, tochitură! Tochitura e preferata mea, e foarte bună, seamănă cu mâncarea coreeană.

Coreenilor le-a plăcut atât de mult la noi, încât şi-au amânat de trei ori întoarcerea acasă.

Yechan Sin, jurnalist: România este o ţară mai sigură decât credeam. Mâncare e grozavă. Traficul este cam dificil, dar amuzant. Este o ţară pe care trebuie să o vizitezi măcar o dată.

Documentarul filmat în România va avea 13 episoade, a fost realizat cu sprijinul Ambasadei României în Coreea de Sud şi marchează 30 de ani de relaţii diplomatice între Bucureşti şi Seul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel