Publicitate
Forţele de ordine susţin că nu consideră „deloc întâmplătoare” alertele privind atentatele teroriste cu bombă în perioada în care Republica Moldova a primit statutul de ţară candidată la UE şi în contextul actualului „vector de dezvoltare externă”.
În dosarul privind alertele false figurează mai mulţi suspecţi - atât de pe teritoriul republicii, cât şi de peste hotare - iar acţiunile acestora ar fi fost „dirijate de un grup de persoane care au ca obiectiv unele acţiuni de destabilizare şi creare a neliniştii în societate”, potrivit informaţiilor grupului de anchetă.
Încă o alertă cu bombă de la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) s-a dovedit a fi falsă
„Astfel, în cadrul dosarului sunt analizate şi evoluţiile la nivelul statului în diverse domenii - acordarea statutului de stat candidat în Uniunea Europeană, ajutoare pentru diverse categorii, vectorul de dezvoltare externă vs ameninţările tot mai frecvente, împrejurări care în una din versiunile anchetei nu este considerată deloc întâmplătoare”, potrivit unui comunicat al PCCOCS.
Impactul acestor infracţiuni este amplificat la nivelul societăţii în contextul în care în Ucraina vecină este în plină desfăşurare un război, apreciază procurorii moldoveni.
Şi alerta cu bombă de luni de la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) s-a dovedit a fi falsă. În urma verificărilor efectuate, forţele de ordine nu au depistat obiecte sau substanţe explozibile. Ofiţerii Secţiei investigare infracţiuni şi urmărire penală de la Inspectoratul de Poliţie din sectorul Buiucani au dispus mai multe acţiuni în vederea identificării autorului alertei cu bombă.
Maia Sandu a declarat că alertele false cu bombă din ultima perioadă reprezintă o încercare de „destabilizare a situaţiei”
Recent, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că alertele false cu bombă din ultima perioadă reprezintă o încercare de „destabilizare a situaţiei” din republică şi o modalitate de verificare a capacităţii instituţiilor statului de a reacţiona.
Procuratura Generală a decis examinarea cauzelor penale privind cele peste 50 de alerte false cu bombă de pe teritoriul Republicii Moldova printr-o procedură unică, sub conducerea PCCOCS. Potrivit unui comunicat al PCCOCS, investigaţiile au în vedere atât implicarea cetăţenilor din interiorul statului, cât şi din afară, ceea ce ar fi determinat şi iniţierea cooperării cu alte jurisdicţii.
Potrivit PCCOCS, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a dispus în acest caz formarea unui grup din ofiţeri de investigaţie de la Inspectoratul Naţional de Investigaţii şi ofiţeri de la Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS), notează Ziarul de Gardă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News