Restricții în Europa pentru a opri răspândirea noii tulpini de coronavirus

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Din Germania până în Franţa şi din Israel până în Statele Unite, autorităţile caută soluţii pentru a limita răspândirea noilor tulpini de coronavirus, mult mai contagioase şi mai virulente, după cum au anunţat experţii britanici.

Franţa se pregăteşte să reintre în carantină naţională, Israelul îşi închide ermetic spaţiul aerian, iar Suedia şi-a ferecat frontiera cu Norvegia. Mutaţia britanică a coronavirusului a determinat instituirea unui lockdown în zona capitalei norvegiene Oslo.

Germania adopta necontenit măsuri suplimentare pentru a limita răspândirea noilor tulpini de coornavirus. Începând de ieri, au fost consolidate controalele în aeroporturi, porturi şi la frontierele terestre, după ce a fost definit un nou grup format din peste 20 de ţări considerate de „incidenţă ridicată” a cazurilor de infectare.

Persoanele vizate pot intra în Germania doar dacă prezintă un test PCR negativ, realizat cu maximum 48 de ore înainte de zbor. Totodată, vor trebui să-şi facă un al doilea test PCR începând din a cincea zi de carantină. Din grupul ţărilor considerate cu „incidenţă ridicată” fac parte Egipt, Emiratele Arabe Unite, Israel, Lituania, Portugalia, Republica Cehă, Spania şi Statele Unite.

 

„Oamenii par să respecte regulile”

 

Puţine locuri din Germania sunt mai lovite de acest al doilea val decât oraşul Meissen, din Saxonia. De săptămâni întregi, crematoriile şi casele de pompe funebre sunt copleşite de numărul celor răpuşi de COVID.

„Nu spațiul de stocare este problema, ci suferința famiilor îndoliate. Ambulanța pleacă din fața casei și rudele nu-l mai văd niciodată pe cel drag. Nu-l pot vizita la spital. Oamenii înțeleg că traversăm o criză, dar aspectele psihologice ale acestor pierderi sunt foarte dificile”, a declarat Jorg Schaldach, director crematoriul Meissen, potrivit Știrile PRO TV.

„Orașul Meissen din Saxonia are una dintre cele mai mari rate de infectare din țară. Și totuși dacă privești în jur, oamenii par să respecte regulile, cei mai mulți stau în case, iar cei are ies poartă măști. Există însă factori care explică de ce localnicii sunt atât de vulnerabili”, precizează Michelle Clifford, Sky News.

 

Macron se pregăteşte să instituie din nou carantina naţională

 

Pe de altă parte, în presa franceză circulă de duminică informaţia ca preşedintele Macron se pregăteşte să instituie din nou carantina naţională.

„Se va întâmpla, vom fi obligați să intrăm din nou în carantină. E foarte trist și neplăcut dar nu avem de ales. Cifrele cresc din nou, mai ales în Paris, probabil din cauza tulpinii din Marea Britanie, care e mult mai agresivă, iar cazurile sunt la fel de grave ca în martie. Asta e foarte îngrijorător”, a spus Patrick Pelloux, directorul Asociația medicilor de urgență din Franța.

Tot pentru a ţine departe, pe cât posibil noile tulpini de virus, Israelul îşi închide în această noapte traficul aerian de pasageri. De altfel, de la începutul pandemiei graniţele Israelului au fost aproape complet închise pentru cetăţenii străini.

 

Guvernul Netanyahu a decis extinderea campaniei de vaccinare

 

Pe de altă parte, guvernul Netanyahu a decis extinderea campaniei de vaccinare şi pentru adolescenţii cu vârste între 16 şi 18 ani, „pentru a permite revenirea lor rapidă la şcoală şi participarea în condiţii normale la examene”.

Primejdia pusă de noile tulpini de coronavirus le da insomnii şi responsabililor americani.

„Trebuie să plecăm de la ipoteza că tulpina devenită dominantă în Marea Britanie are o virulentă crescută, mă refer la capacitatea acestei varainte de a provoca daune mai mari, inclusiv decesul”, a precizat Dr. Antony Fauci.

„În primul rând trebuie să facem mult mai multe analize secvenţiale ale viruslui şi să fim şi mai stricţi în privinţa măsurilor de siguranţă: masca şi evtarea întâlnirilor în interior. Suntem într-o cursă contra-cronometru împotriva noilor tulpini. Virusul se schimba, depinde de noi să ne adaptăm şi să fim cu un pas înaintea lui”, susține Dr. Vivek Murthy, chirurg.

Peste 25 de milioane de americani s-au infectat până acum cu SARS-CoV-2, cât populaţia statelor New York şi Massachussets la un loc. O nouă analiza arata ca până la 1 mai risca să mai moară 140.000 de americani, pe lângă cei 430.000 deja ucişi de COVID până acum.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel