Noile restricţii pentru combaterea COVID-19, în vigoare în Grecia de la începutul lunii, vor fi prelungite, a anunţat miercuri guvernul grec, informează dpa, scrie Agerpres.
Restricţiile urmează să rămână în vigoare încă cel puţin o săptămână după data limită prevăzută iniţial, de 16 ianuarie.
Restaurantele, barurile şi pub-urile vor trebui să închidă la miezul nopţii, iar clienţii nu au voie să stea în picioare şi trebuie serviţi la masă, în timp ce muzica este interzisă.
Pentru meciurile de fotbal, stadioanele vor putea fi pline la numai 10% din capacitate.
Test PCR negativ
Persoanele care vor dori să viziteze apropiaţi la căminele de bătrâni şi spitale vor trebui să prezinte un test PCR negativ.
În supermarketuri şi în transportul public din Grecia este obligatoriu să se poarte mască FFP2. De asemenea, doar persoanele vaccinate şi cele trecute prin boală vor putea avea acces în magazinele neesenţiale.
Numărul de noi contaminări, în special în contextul răspândirii variantei Omicron, rămâne unul ridicat în Grecia. Mai devreme săptămâna aceasta, peste 25.000 de elevi şi profesori au fost testaţi pozitiv după ce s-au întors din vacanţa de Crăciun.
În ultimele 24 de ore, în Grecia au fost înregistrate 24,246 de noi contaminări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News