Rețeaua Eures: 184 de locuri de muncă disponibile pentru români în Europa. Cele mai multe în Norvegia, Irlanda și Letonia

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Agenţii economici din România pun la dispoziţie peste 43.000 de locuri de muncă, în timp ce numărul posturilor vacante disponibile în Spaţiul Economic European (SEE), prin reţeaua Eures, este de 184, arată datele centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Publicitate

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de securitate (2.858); lucrător comercial (2.140); manipulant mărfuri (2.051); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (2.040); muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (1.669); curier (1.593); muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (1.141); muncitor necalificat în industria confecţiilor (98); ajutor bucătar (900); conducător auto transport rutier de mărfuri (868) etc.

Dintre cele 43.428 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 2.327 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; consilier/ expert/ inspector/ referent de specialitate financiar-contabilitate; contabil; programator; specialist în achiziţii etc.), 7.657 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; agent servicii client; conducător auto transport rutier de mărfuri; casier; ajutor bucătar etc), 9.972 pentru persoanele cu studii profesionale (manipulant mărfuri; sudor; lăcătuş mecanic; ambalator manual; confecţioner asamblor articole din textile etc.), restul de 23.472 locuri de muncă fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/ gimnaziale (agent de securitate; curier; muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor; muncitor necalificat la demolarea clădirilor,căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet; muncitor necalificat în industria confecţiilor etc).

În ceea ce priveşte angajatorii din SEE, aceştia oferă, prin intermediul reţelei Eures România, 184 de posturi, cele mai multe în: Norvegia - 55 locuri de muncă pentru tinichigiu auto, mecanici auto camioane şi echipamente grele, îngrijitor clădiri, muncitor acvacultură, personal de serviciu în birouri, hoteluri şi instituţii, Irlanda - 31 locuri de muncă pentru îngrijitor persoane, şofer autocar/ autobuz şi Letonia - 30 locuri de muncă pentru sudor, şi Belgia - 30 locuri de muncă pentru bucătar, muncitor necalificat în agricultură.

În Germania sunt disponibile 10 locuri de muncă pentru muncitor în producţie, în Finlanda 8 locuri de muncă pentru instalatori de ascensor, operator/programator CNC, operator CNC la maşina de tăiat cu laser, în Estonia 7 locuri de muncă pentru electrician, muncitor în industria cărnii. Totodată, în Olanda sunt disponibile 6 locuri de muncă pentru lucrător în sera de flori, în Malta 4 locuri de muncă pentru analist de date, dezvoltator de aplicaţii, medic veterinar administrator sistem IT iar în Slovenia - 3 locuri de muncă pentru muncitor forestier.

"Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES", se menţionează în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel