REZULTAT ALEGERI GERMANIA. Câteva surprize și mari dezamăgiri. Cine va fi noul cancelar german

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Primele date din exit-poll-urile alegerilor parlamentare din Germania indică o victorie clară pentru CDU, care obține 29% din voturi, consolidându-și poziția de cel mai puternic partid din țară.

Surpriza scrutinului este scorul obținut de AfD (Alternativa pentru Germania), formațiune de extremă dreapta, care ajunge la 19,5%, devenind a doua forță politică din Bundestag.

Social-democrații de la SPD, aflați în prezent la guvernare, suferă o înfrângere severă, cu doar 16%, ceea ce ar putea complica negocierile pentru formarea unei noi coaliții. Verzii obțin 13,5%, în scădere față de alegerile anterioare, iar partidul de extremă stânga Die Linke atinge 8,5%, menținându-se în Parlament.

În schimb, FDP (liberalii), parteneri în actuala guvernare, sunt pe muchie de cuțit, cu 4,9%, sub pragul de 5% necesar pentru a intra în Bundestag. Situația este similară pentru BSW (Bundnis Sahra Wagenknecht), noua formațiune a fostei lideri Linke, care obține 4,7%.

Rezultatele oficiale urmează să fie confirmate în cursul serii, iar negocierile pentru formarea unei noi coaliții se anunță dificile.

 

Cine e Friedrich Merz, liderul CDU și viitorul cancelar al Germaniei?

 

Cu un stil politic conservator, o carieră îndelungată în CDU și o abordare pro-business, Friedrich Merz este văzut ca liderul care dorește să readucă partidul pe linia tradițională de centru-dreapta.

Comparativ cu fosta lideră a CDU, Angela Merkel, Merz adoptă o poziție mult mai fermă asupra migrației ilegale, pledând pentru restricții mai dure. De asemenea, este un critic al politicilor ecologice agresive, susținând revenirea la energia nucleară ca soluție pentru independența energetică a Germaniei.

Un susținător ferm al Europei și al Ucrainei, Merz consideră că Germania trebuie să-și asume un rol de lider în UE. A fost unul dintre cei mai vocali critici ai fostului cancelar Olaf Scholz, cerând de mai multe ori deblocarea livrărilor de rachete cu rază lungă Taurus către Ucraina.

Cine este Friedrich Merz?

În vârstă de 69 de ani, Friedrich Merz s-a născut pe 11 noiembrie 1955 în Renania de Nord-Westfalia. A studiat dreptul și este avocat de profesie.

A devenit deputat CDU în Bundestag în anii ’90, iar între 2000 și 2002 a fost liderul grupului parlamentar CDU/CSU. În 2009, s-a retras din politică pentru a activa în sectorul privat, dar a revenit în 2021, preluând conducerea CDU după eșecul partidului în alegerile din acel an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel