Moțiunea a fost adoptată. Guvernul Dăncilă a CĂZUT

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost dezbătută şi votată astăzi în Parlament.

Moţiunea, intitulată „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”, cu 237 de semnături de la parlamentari PNL, USR, PMP, PRO România, ALDE, UDMR, minorităţi naţionale, dar şi două de la PSD a TRECUT cu 238 de voturi "pentru", în urma voturilor exprimate de senatori și deputați prin vot secret cu bile:

- număr total de senatori și deputați: 464

- numărul parlamentarilor prezenți: 399

- voturi exprimate: 245

- voturi anulate: 3

- număr total de voturi valabil exprimate: 242

- voturi pentru adoptarea moțiunii: 238

- voturi contra adoptării moțiunii: 4

Iniţiatorii moţiunii de cenzură solicită votul parlamentarilor pentru demiterea Guvernului, considerat „cel mai nociv” din ultimii 30 de ani şi arată că, imediat după acest moment, opoziţia va propune „cea mai bună soluţie guvernamentală pentru români”, anticipându-se că soluţia benefică este un „guvern suplu”, cu 15 ministere.

Viorica Dăncilă a ajuns la Parlament încă din jurul orei 8.30, declarându-se convinsă că moțiunea de cenzură va pica, în timp ce liberalii au spus că se bazează pe cel puțin 10 voturi suplimentare.

Pentru ca moțiunea să treacă, iar Guvernul Dăncilă să fie demis au fost necesare 233 de voturi.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel