Rezultatele controalelor la ATI Sibiu, după acuzațiile că pacienții sunt legați de pat

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Știrile PRO TV
Sursa foto: captură Știrile PRO TV

Au fost găsite erori de procedură în urma controalelor interne la secția ATI a Spitalului Sibiu, făcute după ce o fostă angajată a spus că pacienții COVID în stare gravă sunt legați și ignorați de cadrele medicale. Pacienții au fost, însă, monitorizați atent.

Potrivit unui comunicat al Spitalului Județean Sibiu, echipa de audit a constatat că în ATI (COVID și non-COVID) se aplică contenționarea pacienților, procedură pentru care au fost achiziționate materiale sanitare conforme.

„Au fost identificate erori cu caracter procedural cum ar fi lipsa unui raport de analiză a eficacității procedurii de sistem privind contenția pacienților și nerespectarea prevederilor privind completarea Registrului de contenție precum și lipsa Formularului de consimțământ informat”, se arată în comunicat.

Echipa de audit recomandă înregistrarea contenției în Foaia de Observație Clinică Generală (FOCG), motivarea necesității contenționării, analiza modului de implementare a procedurii de contenție și discutarea ei în Consiliul medical al Spitalului, precum și înființarea și completarea Registrului de contenție și „menționarea în cadrul acestuia a măsurilor întreprinse pentru anunțarea aparținătorilor în cel mai scurt timp de la stabilirea necesității de contenționare a pacientului”.

 

„S-a constatat că nu toate foile de observație au fost parafate de șeful secției ATI”

 

De asemenea, Consiliul Medical a examinat fotocopii ale foilor de observație clinică generală și ale fișelor de terapie Intensivă.

„S-a constatat că nu toate foile de observație au fost parafate de șeful secției ATI, dar că acestea, în mare parte, au fost parafate si contra-parafate de medic specialist/primar ATI. În toate foile analizate sunt completate rubricile privind statusul clinic și funcțional al pacienților, sunt înregistrați parametrii funcțiilor vitale, constantele biologice, evoluția pacientului. Sedarea cu combinația Propofol + Fentanyl +/- relaxant muscular a fost utilizată doar la intubați si ventilați mecanic”, se mai arată în comunicat.

Concluzia generală a Consiliului Medical este că pacienții au beneficiat de o monitorizare atentă, aceasta fiind si înregistrată constant în Fișa de Terapie Intensivă.

Tot în cadrul Consiliului Medical a fost prezentat și discutat raportul de analiză a infecțiilor nosocomiale. Potrivit acestuia, în secția ATI I incidența IAAM a fost de 3,92%, în creștere ușoară comparativ cu anul 2019 (3,08%), situație înregistrată în context pandemic. Astfel, Consiliul Medical a recomandat reinstruirea personalului, modificarea sistemului de supraveghere a IAAM și achiziția unor aparate de dezinfecție continuă a aerului cu UV.

 

„Denigrarea mai multor persoane”

 

De asemenea, în urma analizei efectuate de către Consiliul etic cu privire la cele relatate în presă nu s-a constatat la ATI Covid nici o abatere de la etica şi deontologia profesională medicală.

Consiliul apreciază că afirmațiile făcute în articol, sub protecția anonimatului, de o fostă angajată a SCJU Sibiu care a lucrat în secția ATI COVID, constituie încălcări grave ale codului de etică şi deontologie profesională: „considerăm că afirmațiile părtinitoare, bazate exclusiv pe percepţia şi concluziile personale ale fostei angajate a spitalului și difuzate prin mass-media fără o verificare temeinică, au condus la denigrarea mai multor persoane precum și la denigrarea instituției”.

 

„Pacienți în stare gravă cu COVID-19 au fost legați de mâini și de picioare”

 

Conducerea unității susține că în situaţia în care se va dezvălui identitatea reclamantului, se va solicita OAMGMAMR retragerea/anularea avizului de liberă practică a acestuia, întrucât faptele constituie încălcări grave ale codului de etică şi deontologie profesională.

O fostă angajată de la Terapie Intensivă COVID, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a povestit, la începutul lunii martie, sub protecția anonimatului, că pacienți în stare gravă cu COVID-19 au fost legați de mâini și de picioare, ignorați de cadrele medicale, sedați, astfel că au murit sufocați.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veștemean, a declarat că a fost înregistrat un dosar penal pentru omor în cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel