"Instituţia Prefectului - Municipiul Bucureşti informează publicul că în dosarul cu nr. 22412/3/2020, înregistrat la Tribunalul Bucureşti, Secţia a 2-a Contencios Administrativ şi Fiscal, astăzi, 25.09.2020, instanţa s-a pronunţat respingând cererea formulată de Robert-Sorin Negoiţă împotriva Instituţiei Prefectului - Municipiul Bucureşti şi a Prefectului Municipiului Bucureşti. Hotărârea prin care a fost respinsă cererea ca neîntemeiată este definitivă conform art.160 alin. (10) din O.U.G. nr. 57/2019. Menţionăm că obiectul dosarului l-a constituit anularea ordinului prefectului municipiului Bucureşti cu nr. 511/31.08.2020", potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului - Municipiul Bucureşti transmis, vineri.
Potrivit ordinului prefectului municipiului Bucureşti nr. 511 din 31 august, se constată încetarea de drept la data de 19 august a mandatului de primar al Sectorului 3 al lui Robert Negoiţă, având în vedere admiterea candidaturii sale la alegerile locale din 27 septembrie pentru funcţia de primar al Sectorului 3 din partea altui partid decât cel pe listele căruia a candidat şi a fost ales primar la alegerile locale din 2016.
Robert Negoiţă şi-a pierdut mandatul după ce Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a semnat ordinul privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar, deoarece face parte din alt partid politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News