Roboţi, instalaţi în spitale belgiene pentru a limita infectările cu COVID19. Vorbesc 53 de limbi şi detectează FEBRA

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Începând de marţi, pacienţii care se prezintă la Spitalul Universitar Anvers vor trebui să răspundă unor întrebări online sau în faţa unor chioşcuri cu dispozitive interactive. Un robot scanează un cod QR, analizează răspunsurile, verifică temperatura solicitanţilor şi stabilesc dacă aceştia poartă corect măştile sanitare.

Roboţii vorbesc mai mult de 53 de limbi, detectează febra şi verifică dacă oamenii poartă corect măştile faciale. Sunt folosiţi în Belgia ca primă linie de control al persoanelor care intră în spitale şi magazine, informează Reuters.

Fabrice Goffin, directorul executiv al companiei belgiene Zorabots, asigură că roboţii dezvoltaţi de această firmă sunt deja prezenţi în spitale, aziluri şi hoteluri încă din 2013, însă în perioada actuală le-a fost atribuit un nou rol. Roboţii în cauză nu vor efectua teste de diagnosticare a maladiei COVID-19, dar pot să ofere personalului medical o serie de informaţii utile.

"Marele avantaj al acestor roboţi în comparaţie cu un terminal fix este acela că robotul poate să se mişte, poate să se deplaseze spre oameni, poate să vorbească cu aceştia şi chiar să le vorbească în limba lor maternă. Noul robot vorbeşte mai mult de 53 de limbi", a declarat el pentru Reuters TV.

Spitalul Universitar din Anvers primeşte 2.000 de pacienţi pe zi şi va începe să accepte din nou vizitatori săptămâna viitoare, în contextul în care viaţa cotidiană va reveni la o relativă normalitate în Belgia după perioada de izolare.

 

Concepuţi pentru a ajuta medicii

 

Jan Bussels, directorul Digitopia, compania care a dezvoltat software-ul şi interfaţa noilor roboţi, spune că ei au fost concepuţi pentru a prelua sarcini repetitive şi pentru a permite personalului medical, deja suprasolicitat, să se concentreze asupra activităţilor principale din această profesie.

Roboţii belgieni, care au un preţ de vânzare de 30.000 de euro, au fost deja trimişi în clinici din Franţa, Olanda, Statele Unite şi Rwanda şi funcţionează de asemenea în câteva magazine de calculatoare din Belgia.

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel