Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale (secretar de stat)

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi productivitatea muncii, potrivit secretarului de stat din Ministerul Muncii, Cristian Vasilcoiu.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a organizat, luni, la sediul Direcţiei pentru Dialog Social, consultări cu partenerii sociali pentru stabilirea modalităţii în care va fi stabilit salariul minim brut pe ţară garantat în plată şi transpunerea în legislaţia naţională a Directivei UE nr. 2041/2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Discuţiile au vizat corelarea aspectelor tehnice din actul normativ al Uniunii Europene cu prevederile în vigoare din legislaţia României, astfel încât noua lege să fie clară, predictibilă, unitară şi coerentă.

"Formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi productivitatea muncii. În plus, textul proiectului prevede că nu vor exista diminuări salariale, stimulează încheierea de contracte colective de muncă şi consolidează rolul pe care îl are dialogul cu partenerii sociali în stabilirea salariului minim. Directiva 2041/2022 urmează să fie transpusă în România în acest an. Actul legislativ al Uniunii Europene stabileşte că fiecare stat va avea nivelul venitului minim în funcţie de condiţiile sociale, financiare şi de evoluţia indicatorilor economici" a scris Vasilcoiu, luni, pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel