Roma, în criză de medici generaliști: doar 104 de posturi au fost ocupate din cele 531 scoase la concurs

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Roma, în criză de medici generaliști, doar 104 de posturi au fost ocupate din cele 531 scoase la concurs. Sursa foto: freepik.com
Roma, în criză de medici generaliști, doar 104 de posturi au fost ocupate din cele 531 scoase la concurs. Sursa foto: freepik.com

În Lazio lipsesc medicii generalişti. Autoritățile sanitare din regiune au făcut un anunț public de angajare pentru 531 de locuri pe întreg teritoriul.

Potrivit președintelui Asociației Medicilor din Roma, dr. Antonio Magi,  81% din locurile scoase la concurs rămân neocupate.

"Mulți colegi se pensionează și nu pot fi înlocuiți. Atâția pacienți riscă să rămână fără medic. Există o criză în medicina generală care trebuie rezolvată cât mai curând posibil. Există multe zone defavorizate, cum ar fi cartierele cu probleme din orașe sau în suburbiile,  unde medicii consideră că este incomod să meargă și să-și deschidă propriul cabinet și, de asemenea, să investească financiar", a povestit, pentru Fanpage, președintele Asociației Medicilor din Roma, dr. Antonio Magi.

Zonele cele mai critice sunt suburbiile defavorizate din Roma, precum Tor Bella Monaca, Tufello, San Basilio, Corviale. Este dificil pentru un medic tânăr să ajungă în aceste zone problematice și să-și deschidă un cabinet medical sau să facă vizite la domiciliu. 

 

O altă problemă îngrijorătoare sunt atacurile asupra medicilor

 

"Este un moment deosebit și dificil și trebuie să găsim o modalitate de a face din nou atractive sistemul național de sănătate și profesia de medic generalist. Acest deficit de medici generaliști este o problemă foarte serioasă, trebuie să negociem  cu Ministerul Sănătății și Regiunea Lazio și să găsim soluții și stimulente, pentru a-i motiva pe medici să deschidă cabinete medicale primare și astfel să-și planifice viața, cu toate cheltuielile rezultate. Din multele locuri disponibile în Regiunea Lazio, doar o cincime dintre medici s-au arătat interesați, față de  numărul de locuri disponibile. Acest lucru trebuie să ne pună pe gânduri serios. Un alt aspect important ține de remunerare și partea organizatorică, mulți colegi merg în străinătate", a mai spus dr. Antonio Magi.

Atacurile asupra personalului medical sunt din ce în ce mai frecvente, cel mai recent fiind cel al imunologului Francesco Le Foche, care a fost bătut până la moarte de un bărbat în cabinetul său medical din Via Po pe 5 octombrie trecut.

"Trebuie să reconstruim o relație de încredere între medic și pacient care, din păcate, s-a pierdut în ultimii ani, întrucât figura medicului a fost delegitimată”, a conchis președintele Asociației Medicilor din Roma, dr. Antonio Magi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel