Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, bărbatul în vârstă de 35 de ani din oraşul Năsăud, este acuzat că a obţinut aproximativ 700.000 de euro din exploatarea sexuală a trei femei, atât în ţară, cât şi în cluburi din Austria.
Astfel, în cursul zilei de duminică, poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat percheziţii la două imobile deţinute de acesta, scrie Agerpres. Bărbatul era suspectat de trafic de persoane, proxenetism şi deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu.
Trei femei, victimele românului
"Din cercetări a reieşit că bărbatul, în vârstă de 35 de ani, din Năsăud, ar fi recrutat trei femei, toate din Bistriţa-Năsăud, pe care le-ar fi transportat, adăpostit şi determinat să practice prostituţia, în diverse locaţii din România, dar şi în cluburi din Austria, iar sumele obţinute din aceste activităţi şi le-ar fi însuşit (aproximativ 700.000 de euro).
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 telefoane mobile, un stick de memorie, un recipient ce conţinea muguri de canabis, 1.000 de euro şi 3.000 de lei", se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
Astfel, în urma celor descoperite în cadrul perchezițiilor, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a românului, urmând ca, ulterior, acesta să fie prezentat Tribunalului Bistriţa-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, scrie Agerpres.
Un român a postat, pe internet, imagini cu o minoră, cu care a întreținut relații sexuale. Bărbatul a ajuns în arest
În urmă cu câteva zile, un alt bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT și apoi arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă. Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus arestarea bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Bărbatul a întreținut relații intime cu minora, a filmat acel moment, pe care ulterior a distribuit-o pe rețelele de socializare. Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus arestarea bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.
„Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Bistrița-Năsăud au efectuat un număr de 4 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 9 pliculețe și o bancnotă rulată, toate cu urme de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, 3 telefoane mobile, un laptop, un cântar de mare precizie și mai multe cartele telefonice”, au transmis reprezentanții DIICOT. Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus arestarea bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit clujust.ro.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. În cadrul audierilor, persoana vătămată a beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News