Pe numele vâlceanului în vârstă de 61 de ani a fost dispusă reținerea pe o perioadă de 24 de ore, el fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
„În cauză s-a reținut că, începând cu luna noiembrie 2021, inculpatul a găzduit persoana vătămată într-o cameră de tip anexă din locuința sa (încăpere de aproximativ 5 metri, sumar mobilată și încălzită necorespunzător, fără baie și apă curentă) și, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia (persoană cu gradul II de handicap) și prin constrângere morală, a transportat-o într-o parcare de tiruri din județul Vâlcea, unde a obligat-o să practice prostituția în favoarea sa, însușindu-și integral sumele obținute de aceasta”, transmit, vineri, procurorii DIICOT.
De la locațiile vizate de percheziții, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea confiscării, 10.200 de euro, 2.700 de lei și 5 telefoane mobile.
În cadrul audierilor, femeiaa beneficiat de consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.
Tribunalul Vâlcea a admis propunerea procurilor DIICOT și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioada de 30 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News