Român arestat în Germania, după ce a fost prins la furat într-un supermarket: punea marfa în căruciorul de copil

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un român a fost arestat în Germania, după ce a fost prins în timp ce fura produse într-un supermarket pe care le ascundea în căruciorul pentru copii. 

Agenții Poliției Federale din Leipzig au arestat duminică după-amiază, 25 septembrie, un cetățean român de 25 de ani care tocmai comisese un furt. Tânărul, alături de alt două românce (de 20 și 37 de ani), au ascuns într-un cărucior pentru copii mărfuri în valoare de aproximativ 90 de euro și au vrut să părăsească magazinul fără să plătească. Însă planul nu le-a ieșit exact așa cum sperau, fiind blocați de angajații magazinului până la sosirea poliției.

Când au verificat actele românului, polițiștii germani au constatat că tânărul era căutat de autoritățile române cu mandat european de arestare. El a fost prins de mai multe ori de polițiștii români fără permis de conducere și cu vehicule neînmatriculate.

Românul a fost arestat și, după ce a fost prezentat unui magistrat de la Judecătoria din Leipzig, a fost închis în penitenciarul din același oraș, urmând să fie extrădat în România.

În plus, Poliția Federală din Leipzig a inițiat anchete penale pentru furt împotriva tuturor celor trei cetățeni români, potrivit unui comunicat al Poliției.

Citește mai departe:

Șofer român, amendat în Germania după ce poliția a găsit în mașina sa 11 kg de cafea și un iPhone 14 

 

Un șofer român a fost amendat în Germania, după ce polițiștii au găsit în mașina sa 11 kilograme de cafea și un telefon mobil iPhone, "colete" cu destinația România. 

Agenții de la Oficiul vamal din Friedrichshafen au descoperit un caz de contrabandă în timpul controalelor pe autostrada A96, lângă Lindau, weekendul trecut. O dubă înmatriculată în România, care venea din Elveția prin Austria, transporta diverse pachete. Printre altele, 11 kilograme de cafea și un iPhone 14 nou.

Șoferul, un român în vârstă de 30 de ani, le-a spus polițiștilor că bunurile sunt de fapt colete cu destinația România, însă nu deține acte vamale.

Oamenii legii l-au denunțat pe șofer pentru infracțiunea de evaziune fiscală și i-au aplicat o amendă de 360 de euro taxe de import si 250 de euro garanție pentru ulterioarele proceduri judiciare, potrivit unui comunicat al Poliției.

 

--------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din Germania, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link: 

-> https://chat.whatsapp.com/IsdGvKkdEY4JJhueZBrtNW  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel