Un cetățean român în vârstă de patruzeci de ani a fost arestat ieri într-un supermarket din Venegono Inferiore, provincia Varese, Italia, sub acuzația de furt de cartușe de imprimantă în valoare de peste 1.300 de euro. Bărbatul a fost oprit de securitate după ce a introdus cartușele în rucsac și a plătit doar pentru o cutie de roșii, încercând să treacă neobservat de casele automate.
Românul a primit interdicția de ședere în provincia Varese
Descoperit de personalul de securitate al magazinului Esselunga, românul a fost imediat oprit și carabinierii au fost chemați pentru a interveni. Arestarea a avut loc în direct în magazin, iar suspectul a fost dus în fața procurorului pentru audierea de validare.
În cadrul audierii, procurorul a solicitat validarea arestării și aplicarea unei măsuri preventive - interdicția de ședere în provincia Varese. În schimb, avocatul românului a cerut ca nicio măsură de precauție să nu fie impusă.
Citește și: Româncă, surprinsă cum își învăța fiica să fure dintr-un supermarket, în Italia
La finalul ședinței, judecătorul a validat arestarea și a dispus aplicarea măsurii solicitate de parchet. Bărbatul a fost eliberat, dar i s-a impus să părăsească provincia Varese și să nu se mai întoarcă decât pentru audierile care îl privesc.
Tot săptămâna aceasta, un român din Italia a fost arestat pentru furt. Bărbatul a fost săltat de polițiști după ce victima pe care a jefuit-o și-a recunoscut obiectele care îi lipseau din depozit. Este vorba despre numeroase monede și obiecte vechi, de colecție în valoare de 20.000 de euro.
-----------------------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News