Român, arestat preventiv, după ce a  fost prins cu două grenade şi unsprezece cartuşe în mașină

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Român, arestat preventiv, după ce a  fost prins cu două grenade şi unsprezece cartuşe în mașină
Român, arestat preventiv, după ce a  fost prins cu două grenade şi unsprezece cartuşe în mașină

În cadrul unei acţiuni operative pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, poliţiştii de frontieră au descoperit, în maşina unui maramureşean, două grenade şi unsprezece cartuşe. Cercetările au fost extinse şi, la domiciliul şoferului, au fost descoperite 500 de pachete cu ţigări de contrabandă şi două trofee de vânătoare. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, cercetările fiind continuate de poliţiştii de frontieră, sub coordonarea Parchetului.

 

 

Publicitate

În data de 21 iulie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F Valea Vişeului, judeţul Maramureş, au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu țigări. În cadrul acesteia, în jurul orei 17, un echipaj al Politiei de Frontieră a oprit pentru control, pe raza localităţii Petrova, un microbuz condus de către un cetăţean român despre care exista suspiciunea că ar transporta ţigări provenite din activităţi de contrabandă.

În urma controlului efectuat, în interiorul autovehiculului, au fost descoperite, ascunse în portiera din spate a maşinii, două grenade si unsprezece cartuşe de calibru 9 mm. Autoturismul şi persoana în cauza, un bărbat în vârstă de 26 ani, domiciliat în judeţul Maramureş, au fost conduse la sediul Sectorului P.F. Valea Vişeului pentru continuarea cercetărilor. Au fost anunţaţi lucrători din cadrul Serviciului Arme si Muniţii al I.P.J. Maramureş.

 

Șoferul autovehiculului, reținut pentru 24 de ore

 

Continuând cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, îin data de 22 iulie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vişeului, S.T.P.F. Maramureş şi Sectorului P.F. Poienile de Sub Munte, precum şi lucrători ai Serviciului de Arme şi Muniţii din cadrul I.P.J. Maramureş au pus în executare mandate de percheziţie domiciliară la două locaţii din judeţul Maramureş.

În urma percheziţiilor, în cele două locații au fost descoperite 8.500 de pachete cu țigări (17 baxuri), în valoare de 99.450 lei și două trofee de cerb. Faţă de şoferul autovehiculului a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind ulterior audiat de către procurorul de caz, iar apoi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureş, care a dispus măsura arestului preventiv pe o durată de 30 de zile.

În cauza se derulează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive şi contrabandă, acestea fiind continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel