În data de 14 septembrie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău s-a declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 21.20, colegii noștri au observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Teceu Mic, județul Maramureș, două persoane care se deplasau de la malul râului Tisa spre interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.
Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă persoanele nu s-au oprit, au abandonat coletele și au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se înot pe teritoriul ucrainean. În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului. La fața locului au fost descoperite 25 de colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul instituției, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 17.250 pachete cu țigări, în valoare de peste 201.800 lei.
În continuare, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru depistarea persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.
Acțiune pentru combaterea traficului cu produse accizabile din tutun
În aceeași zi, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului cu produse accizabile din tutun. În cadrul acțiunii, în jurul orei 20.00 a fost oprită pentru control, pe o stradă din municipiul Satu Mare, o mașină marca Volkswagen Passat Variant, înmatriculată în România, condusă de V.T., în vârstă de 41 de ani, din județul Satu Mare.
În autoturismul oprit la control, polițiștii de frontieră au descoperit trei colete voluminoase cu țigări, fapt pentru care mașina a fost condusă la sediul S.T.P.F. Satu Mare pentru continuarea cercetărilor. În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 1.500 pachete de țigări, provenite din magazine de tip duty free, în valoare de aproximativ 17.500 de lei. În consecință, șoferului i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.
Trei colete cu țigări din contrabandă, descoperite lângă Valea Vişeului
Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului, pe timpul unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, au descoperit la aproximativ 200 de metri față de linia de frontieră, pe direcția localității Valea Vișeului, județul Maramureș, 3 colete cu țigări din contrabandă. În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului, iar coletele cu țigări au fost transportate la sediul instituției, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2.250 pachete țigări de proveniență ucraineană. Întreaga cantitate de țigări în valoare de peste 26.300 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în vederea depistării și reținerii persoanelor implicate în activitatea infracțională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News