Român, cercetat pentru tentativă de omor, depistat în Belgia

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Românul care a terorizat California: Andrei, regele fraudei prin skimming, a furat peste 580.000 de dolari de la familii sărace / Sursa foto: freepik.com
Românul care a terorizat California: Andrei, regele fraudei prin skimming, a furat peste 580.000 de dolari de la familii sărace / Sursa foto: freepik.com

Un bărbat de 29 de ani din Târgu Jiu, cercetat pentru tentativă de omor, a fost depistat în Belgia, la Bruxelles, în urma cooperării internaţionale. Pe numele bărbatului, Tribunalul Gorj a emis mandat de arestare preventivă.

"La data de 12 octombrie, în urma schimbului de informaţii realizat prin intermediul Biroului Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - IGPR, dintre poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj şi autorităţile judiciare din Belgia, a fost depistat un bărbat, de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor", a informat vineri IGPR.

După comiterea agresiunii din data de 23 septembrie, poliţiştii şi procurorul de caz au efectuat activităţi pentru depistarea bănuitului şi probarea activităţii infracţionale a acestuia, precum şi a celor care l-au sprijinit să se sustragă de la urmărirea penală.

"Reamintim că, după comiterea agresiunii, au fost emise opt mandate de arestare preventivă, dintre care trei în lipsă, pentru mai multe persoane care l-ar fi sprijinit pe bărbat să se sustragă de la urmărirea penală şi să treacă frontiera de stat în mod fraudulos", se arată în comunicatul transmis.

Pe parcursul cercetărilor au fost efectuate şase percheziţii domiciliare la locuinţele mai multor persoane, ca urmare a sprijinului acordat în scopul îngreunării cercetărilor în cauza penală.

"În cadrul dosarului penal, pe lângă infracţiunea de tentativă la omor sunt efectuate cercetări şi pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, trecerea frauduloasă a frontierei de stat şi complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat", arată sursa citată. Momentan, bărbatul se află în custodia autorităţilor belgiene, urmând a fi demarată procedura predării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel