Român condamnat că forța minore românce să se prostitueze în Italia, la un pas să scape de acuzații. 30 de tinere, victime

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Magistrații ieșeni au admis apelul formulat de Raj C., un român condamnat în instanță pentru trafic de minori. Dosarul acestuia se va întoarce la prima instanță, procesul fiind reluat. Bărbatul este acuzat că racola minore din România și le forța să se prostitueze în Italia.

Sentință-trăsnet dată de magistrații ieșeni într-un dosar de trafic de minori! Procesul va fi reluat la prima instanță! Asta, după ce, recent, judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au admis apelul formulat de Raj Costache.

„Instanța admite apelul declarat de inculpatul Raj C. împotriva sentinței penale din 17 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Iași. Desființează integral sentința penală apelată. Dispune rejudecarea cauzei de către Tribunalul Iași. Rejudecarea va fi reluată din etapa cercetării judecătorești, fiind menținute toate actele procedurale efectuate până la termenul din 17 decembrie 2019, inclusiv. Definitivă”, au precizat magistrații ieșeni.

Pe 17 noiembrie 2020, Tribunalul Iași a dispus condamnarea lui Raj C.(40 de ani) la 11 ani de închisoare, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și trafic de minori. În plus, ieșeanul a fost obligat să îi plătească 10.000 de euro unei părți vătămate, drept daune morale. De asemenea, judecătorii au constatat că alte 2 persoane vătămate nu s-au constituit părți civile în cadrul procesului penal. Mai mult, magistrații au dispus confiscarea sumei totale de 270.000 de lei de la Raj C. Totuși, acesta din urmă a contestat sentința, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Iași.

Român condamnat că forța minore românce să se prostitueze în Italia

 

Mai multe persoane au fost trimise în judecată pe 17 octombrie 2016, iar, din acel caz, a fost disjuns dosarul lui Raj C..

„În perioada 2011-2016, în municipiul Iași, a fost constituit un grup infracțional organizat inițiat de Raj C. (arestat în vederea extrădării în Italia), grup care s-a ocupat cu racolarea, transportul, cazarea și exploatarea sexuală transfrontalieră a unui număr de 5 tinere minore, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani și 24 de tinere majore, care proveneau din familii defavorizate, cu un grad redus de instrucție, într-o stare materială extrem de precară, cu diferite vulnerabilități. La gruparea infracțională au aderat frații inculpatului și alte rude.

Liderul de necontestat al grupului infracțional organizat, Raj C., a inițiat gruparea în 2011, iar, apoi, în perioada 2011-2016, a coordonat și a supravegheat în permanență întreaga activitate infracțională de recrutare a tinerelor minore și majore, cazarea, transportul și exploatarea acestora în Italia, la Roma, pe via Prenestina și pe Via Palmiro Togliati, precum și racolarea și exploatarea sexuală a tinerelor în municipiul Iași”, au afirmat oamenii legii, citează BZI.ro.

Raj, la un pas de libertate

 

După emiterea sentinței, Raj C. a formulat apel prin avocat. Asta, în contextul în care el nu s-a prezentat la audieri, fiind citat inclusiv cu mandat de aducere în mai multe rânduri. În plus, din data de 1 octombrie 2015, ieșeanul este dat în urmărire internațională ca urmare a mandatului european de arestare emis de Judecătoria Iași. Pe 3 februarie 2016, el a fost localizat de autoritățile judiciare din Italia și arestat la domiciliu, însă a fugit la scurt timp. Totodată, din verificările efectuate rezultă că s-ar afla în Italia, însă nu se cunoaște adresa exactă. În apel, Raj C. a cerut, prin avocat, să fie achitat.

De asemenea, acesta a precizat că probatoriul administrat în cauză nu confirmă vinovăția sa. Acesta a mai susținut că este considerat liderul unui grup, dar, în fapt, este vorba despre el și rudele sale și că nu are nicio altă calitate, de lider. Mai mult, Raj C. a afirmat că părțile vătămate au dat declarații contradictorii și destul de vagi. Pe de altă parte, judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au considerat că instanța de fond a dispus, în mod eronat, desfășurarea unor ședințe în mod nepublic. De altfel, acesta este și motivul pentru care magistrații au dispus întoarcerea dosarului la Tribunalul Iași.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel