Român din Franța, condamnat la trei ani de închisoare pentru jafuri și obligat să plătească victimelor daune de zeci de mii de euro

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Român din Franța, condamnat la trei ani de închisoare pentru jafuri și obligat să plătească victimelor daune de zeci de mii de euro. Sursa - pixabay.com
Român din Franța, condamnat la trei ani de închisoare pentru jafuri și obligat să plătească victimelor daune de zeci de mii de euro. Sursa - pixabay.com

Un român, în vârstă de treizeci de ani, a fost condamnat, săptămâna trecută, la trei ani de închisoare de instanţa penală din Moulins.

Absent la audiere, inculpatul român a fost găsit vinovat că a participat la 18 furturi în perioada decembrie 2021 – aprilie 2022, relatează La Montagne. 

Actele ar fi fost comise în zona Moulin în detrimentul a 17 victime. Sute de litri de motorină, biciclete, compresoare, remorci, macarale, un generator și zeci de animale (oi și miei) ar fi fost furate de banda infracțională din care făcea parte inculpatul. În iunie anul trecut, câțiva dintre complicii săi au fost condamnați.

„De un an și jumătate îl căutăm pe acest inculpat”, a declarat procurorul. Împotriva acestuia a fost emis un mandat de arestare în urma audierii.

Condamnat deja de trei ori pentru fapte similare, suspectul a fost amendat cu 6.000 de euro. De asemenea, va trebui să plătească victimelor daune de zeci de mii de euro.

Alți trei hoți români au atacat un polițist atunci când au fost prinși la furat dintr-o rulotă.

 

Prinși în timpul unii jaf în orașul Lyion, trei hoți români au atacat un polițist

 

O urmărire violentă a avut loc la Lyon pe 16 noiembrie. Organele de drept au fost alertate cu privire la un jaf într-o rulotă comis de trei persoane. Ajunși la fața locului, polițiștii i-au văzut pe suspecți fugind într-un vehicul Volkswagen. Când polițiștii le-au cerut să oprească, cei trei bărbați de origine română au accelerat și au refuzat să se supună.

A început o urmărire prin  Lyon în timpul căreia suspecții au comis numeroase încălcări ale Codului Rutier. În cele din urmă, mașina a fost blocată în Villeurbanne de către polițiști.

La un moment, șoferul a lovit în mod deliberat cu mașina un ofițer de poliție. Ofițerul de ordine, simțindu-se amenințat,  a folosit  arma de foc pentru a trage în vehiculul românilor.

Suspecții au fugit din nou înainte de a fi reținuți câteva minute mai târziu. Cele trei persoane prezente nu prezentau urme de răni și au fost duse în arestul poliției. În portbagajul mașinii românilor, polițiștii au descoperit echipamente de construcții și unelte care probabil au fost furate.

CItește mai multe AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel