Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au efectuat controlul asupra unui autoturism în care se aflau mai multe persoane.
În data de 08.10.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, în poarta de acces nr. 9 a Portului Constanta, au efectuat controlul asupra unui autoturism în care se aflau mai multe persoane.
Astfel, în urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au descoperit faptul că pe numele uneia dintre persoanele aflate în autoturism, era emis un mandat european de arestare preventivă, de către autoritățile române.
Ca urmare a celor constatate, a fost luată măsura întreruperii călătoriei persoanei respective, care a fost predată unei echipe operative din cadrul IPJ Constanţa. Cel mai probabil, individul voia să fugă din țară pe mare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News