Român de 23 de ani, condamnat la închisoare pentru o crimă care a îngrozit în Anglia. Detalii înfiorătoare din dosar

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Valentin Lazăr a fost condamnat la închisoare cu executare
Valentin Lazăr a fost condamnat la închisoare cu executare

Un tânăr român condamnat pentru crimă în Anglia, este acuzat acum și de viol. Detalii înfiorătoare din dosar. 

Publicitate

Valentin Lazăr, un român în vârstă de 23 de ani, care a fost condamnat la închisoare pentru crimă în Anglia, a fost acum acuzat și de viol asupra aceleiași victime, potrivit informațiilor din dosar prezentate de Daily Mail.

Românul și-a bătut victima cu o scândură plină de cuie

 

Potrivit sursei citate, victima este Maria Rawlings, o britanică în vârstă de 45 de ani. Femeia a fost ucisă de Lazar cu o scândură plina de cuie și un cuțit în mai 2021. Acum, acesta a fost acuzat de viol, procurorii presupunând că ar fi abuzat sexual de trupul neînsuflețit al femeii înainte de a o lăsa goală în tufișuri.

Românul a fost prezent luni în fața tribunalului Old Bailey prin videoconferință de la închisoarea HMP Frankland, fiind acuzat de viol. Procurorul Bill Emlyn Jones KC a declarat: "Acest inculpat a apărut în fața dumneavoastră sub acuzația de omor, pentru care l-ați condamnat în februarie 2022. Acum este acuzat de viol în ceea ce privește aceeași victimă, Maria Rawlings, pentru omorul căreia a fost deja condamnat."

Judecătorul Mark Lucraft, KC, Recorder of London, a amânat cazul până pe 11 martie. Lazăr a fost asistat în instanță de un interpret român.

Crima "diabolică" comisă de român

 

Valentin Lazăr, rezident în East Ham, a recunoscut omorul, acesta fiind etichetat "diabolic" de familia devastată a lui Maria Rawlings când a fost închis.

Un examen post-mortem a relevat că femeia a fost ucisă prin strangulare. Ea a suferit și leziuni la gură, piept și genunchi, precum și 15 coaste fracturate și a fost găsită cu peste 100 de leziuni pe corp.

După atac, Lazăr a urcat într-un autobuz, ajungând acasă după 1 noaptea.

Un șofer de autobuz l-a văzut fugind peste drum și a observat că avea o "energie asemănătoare drogurilor", cu ochii foarte mari și fixi. Corpul neînsuflețit a fost găsit în vegetație, a doua zi, de către o persoană care plimba câinele.

În declarațiile celor două fiice și a tatălui, Maria Rawlings a fost descrisă ca o "ființă iubitoare de distracție care nu ar face rău nimănui".

Fiica ei, Charlee Rawlings, a spus: "Acel om diabolic ne-a luat o fiică, o mamă și o bunica iubitoare. Sper că va primi tot ce merită și va simți durerea prin care ne-a făcut să trecem."

Fiica mai mare, Katie Rawlings, a povestit cum obișnuiau să lucreze împreună într-o cafenea. Ea a spus: "Mama mea era o persoană atât de veselă. O iubea pe toată lumea și își deschidea inima în față."

Ea a descris cum este bântuită de gândurile privind ultimele momente ale mamei sale și de întrebarea fără răspuns de ce tânărul a ucis-o.

Tatăl, Tony Rawlings, a adăugat că ea suferea de tulburare bipolară, spunând că "uneori viața era o luptă pentru ea".

 

------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel